Sărbătorile de iarnă sunt inevitabil asociate și cu cadourile oferite celor dragi. Câteodată, însă, din lipsă de idei, inspirație sau timp, căutarea unui cadou se poate transforma rapid într-un cursă cu obstacole ori chiar într-o misiune imposibilă. Este vorba, de exemplu, despre persoane care au deja tot ce le trebuie sau de oameni care sunt mai dificili în ceea ce privește gusturile și pasiunile. Pentru a te ajuta să găsești ideea potrivită, iată mai jos cum să alegi un cadou pentru a-i impresiona pe cei dragi.
Atunci când vine vorba despre familie și prieteni, ai la dispoziție mai multe tipuri de cadouri. Iată care sunt principalele opțiuni.
Acestea pot fi obiecte de folosință zilnică, funcționale, dar nu foarte originale. Totuși, dacă el corespunde unei nevoi reale a celui care îl primește, un astfel de cadou poate să fie un real succes. În această categorie pot intra cadouri dintre cele mai diverse, de la obiecte de uz casnic la cele de decor, de la cele high-tech până la piese vestimentare și accesorii. Poți oferi cadouri legate de pasiunile destinatarului, de la călătorii la grădinărit, sau pentru bunăstarea persoanei respective, de la o trusă de manichiură ori un aparat de masaj la produse de îngrijire și înfrumusețare, ca editie limitata beauty box și produse noi de la Lancome.
Odată cu avântul noilor tehnologii, anumite cadouri culturale, de exemplu, CD-urile muzicale sau DVD-urile cu filme, nu mai au foarte mult succes. Totuși, mai există anumite obiecte și servicii de acest tip care își găsesc locul între cadourile așezate sub brad pentru cei dragi. Un cadou atemporal sunt cărțile, dar cu condiția ca persoana respectivă să fie cu adevărat pasionată de citit. Dacă nu ești sigur că ai ales cartea potrivită, poți oferi în schimb un voucher la o librărie. Pasionaților de muzică le poți oferi un vinil rar ori un bilet la un concert sau festival. Iar cinefililor înrăiți le poți oferi, în funcție de buget, de la abonamente la cinematecă la o excursie pe platourile de filmare ale unei producții preferate.
Aproape toți dintre noi avem o latură ludică și multora ne place să ne distrăm cu prietenii, familia ori cu persoana iubită. Pentru a oferi astfel de cadouri, trebuie să cunoști bine gusturile destinatarului, pentru că ele sunt dedicate unor plăceri imediate. Cadourile din această categorie pot varia de la jocuri, fie board games, Lego ori cele pe calculator, puzzle-uri, diverse gadgeturi sau obiecte personalizate cu mesaje amuzante.
În general, există câteva criterii după care să te ghidezi atunci când alegi un cadou pentru cei dragi:
Ia, de asemenea, în considerare că un cadou cu o valoare mai mare poate să fie mai potrivit decât mai multe cu o valoare mai mică. Poți să te grupezi cu prieteni sau cu membri ai familiei pentru a oferi unei persoane dragi un singur cadou mai consistent. Totuși, dacă această idee poate să funcționeze excelent pentru adulți, este posibil ca, în cazul copiilor, să nu aibă efectul scontat, deoarece aceștia au tendința de a număra darurile primite de la Moș Crăciun sub brad.
Nu în ultimul rând, cadoul perfect este și cel care nu va depăși bugetul alocat în acest sens. Indiferent de ce alegi, există întotdeauna o alternativă potrivită, care să fie pe gustul celor dragi.
Sursa foto: Freepik