Se numește shabby chic, când este alcătuit din mobilier antic, învechit și reciclat, country cool, atunci când confortul și căldura se combină cu eleganța designului scandinav, sau farmhouse, când împletește farmecul genurilor contemporane, vintage, country și sofisticat. Designul rustic, pentru că despre el este vorba, aduce o atmosferă caldă și primitoare în casa ta.
Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să creezi un decor rustic, confortabil, de casă de țară, chiar și la oraș, fără teama de a greși.
Piatra, gresia provensală, plăcile de ciment, parchetul din lemn, toate aceste elemente accentuează spiritul country al locuinței tale. Pentru a da un aspect rustic interiorului casei tale, folosește-te de podele din lemn natural cu inserții de gresie sau ciment. Totodată, plachează-ți pereții cu piatră, cărămidă sau panouri murale.
Pariază pe plăcile murale, pentru că:
Așadar, renoveaza-ti apartamentul cu placi murale, acestea fiind un element esențial în aducerea stilului rustic în casa ta, iar rezultatul va fi unul foarte plăcut ochiului.
La fel precum în cazul altor stiluri de amenajare interioară, și când vine vorba despre designul rustic, ai libertatea de a fi creativă și de a face combinații deosebite de texturi, culori, materiale și forme. Cum ai de ales dintr-o varietate de posibilități, mai jos, ai câteva idei pentru amenajarea rustică a fiecărei camere din locuință:
Stilul rustic favorizează mobilierul robust, durabil. Pentru a-ți imagina un decor confortabil de casă de țară, este simplu. Doar închide ochii și amintește-ți de locuințele bunicilor sau ale rudelor tale mai în vârstă, de momentele petrecute la mesele de duminică, în familie. Spiritul rustic este acolo.
Târgurile de antichități, piețele de vechituri sunt pline de mici comori pe care este destul să le cureți de praf și să le recondiționezi. Mobilierul vechi este colorat, patinat sau vopsit, adesea, în culori deschise sau pastelate, pentru a aduce o notă de prospețime. Recondiționarea mobilierului rustic poate deveni, cu puțină informare și imaginație, o joacă de copii și, mai ales, un hobby deosebit.
Sau dacă nu preferi acest lucru, imaginează-ti, de exemplu, o bibliotecă realizată din lăzi de vin, pe un perete placat cu piatră, sau o măsuță de cafea făcută din paleți sau din cufărul vechi al bunicii.
Designului rustic îi place să fie nuanțat, asociat cu alte stiluri decorative: industrial, vintage, scandinav, boem, etnic. Mai mult, știe să fie șic și delicat. Iar cu ajutorul unor ponturi, precum cele de mai sus, abordarea lui în locuința ta este acum mult mai ușoară. Nu te lăsa intimidată, lasă-ți imaginația să zburde și bucură-te de noul look al casei tale!
Sursa foto: Shutterstock
(P) Material publicitar realizat în colaborare cu BricoDepot