Cum a fost surprinsă Irina Fodor în timpul liber, la „Asia Express” 2026. Imagini rare cu vedeta

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Filmările la „Asia Express' 2026 se află în plină desfășurare, iar Irina Fodor, prezentatoarea show-ului își ține la curent fanii cu activitățile sale zilnice. Înainte de plecare, Irina Fodor, prezentatoarea emisiunii, a vorbit despre noul sezon Asia Express 2026.

În timpul filmărilor la Asia Express 2026, Irina Fodor nu ezită să se răsfețe atunci când are puțin timp liber. De data asta, vedeta a admirat câteva bijuterii și alte obiecte specifice locului, pentru a aduna cât mai multe amintiri. Astfel că, în timp ce concurenții se concentrează asupra cursei, Irina profită de câteva momente de relaxare.

„Prin celelalte țări pe unde am mai fost se mai rupea un pic de engleză (…) O să fie complicat din punctul ăsta de vedere (…) În fiecare an, plec cu șase sau șapte bagaje. Și medii, și mici, și mari.

img (1)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

Sunt aproape 50 de ținute, plus încălțăminte, bocanci, ciocate, plus accesorii, lista poate continua (…) Mă mai simt câteodată și în mașină mă schimb în încălțăminte comodă, trebuie să le am și pe acelea, cremele de față, să îmi fac un ritual asemănător cât de cât cu ce am acasă', a declarat Irina Fodor, la Spynews TV, înainte de a pleca la filmări.

Sezonul 9 Asia Express 2026, cel mai dur reality‑show din România, difuzat de Antena 1, promite din start un mix de vedete cum n‑a mai fost.

9 echipe au pornit în cea mai dură competiție, pe Drumul Mătăsii. Iată care sunt cele 18 vedete care au acceptat provocarea de a pleca în cursă. Cheloo şi Mihai Ban, partenerul lui de la Dakar, Maurice Munteanu şi buna lui prietenă, designerul Connie Preda, Mirela Vaida şi prietena ei, cântăreaţa de muzică populară Oana Tomoiagă, comediantul Radu Isac şi prietenul lui Eduard Hordilă, fotbalistul Gabi Torje şi luptătorul de wrestling Alin Alexuc Ciurariu, fostele asistente TV Loredana Chivu şi Anamaria Mocanu, influencerii Valerie Lungu şi Alex Gâlcă, Mirela Retegan şi fiica ei Maya, Whats UP şi soţia lui Miky sunt cei 18 curajoşi care vor pleca pe urmele negustorilor de altădată, pe un Drum al Mătăsii plin de pericole și frumuseţi neaşteptate, prin Uzbekistan şi China.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Avantaje.ro