Cum a fost surprins Horațiu Mălăele pe străzile din Capitală. Actorul și-a parcat mașina într-o zonă interzisă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Horațiu Mălăele, în vârstă de 73 de ani, este unul dintre cei mai apreciați actori de teatru și film. Acesta a atras recent atenția oamenilor, după ce și-a parcat mașina neregulamentar, chiar dacă nu pentru mult timp, pe bulevardul Ștefan cel Mare.

Actorul se afla pe bulevardul Ștefan cel Mare, atunci când și-a lăsat autoturismul pe trotuar, acolo unde parcarea este interzisă, de aproximativ doi ani, potrivit Libertatea.ro. Rar se întâmplă ca cineva să își parcheze mașina în acea zonă.

Horațiu Mălăele este unul dintre cei mai iubiți actori români de teatru și film. Acesta a povestit în urmă cu ceva timp, de ce era hotărât să părăsească România în urmă cu mai mulți ani.

Horatiu Malaele masinaSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 4)

Într-un interviu pentru impact.ro, celebrul actor a făcut câteva dezvăluiri despre perioada aceea din viața sa.

În urmă cu 30 de ani, actorul a traversat o perioadă mai dificilă în viață. Erau anii de final ai regimului comunist în România. Atunci s-a gândit să părăsească țara. „A fost doar un gând, născut într-o situație grea. Am simțit doar că nu se mai putea. Nu am apucat să-l dezvolt. Și nici să-l pun în practică…nu pot ști cum mi s-ar fi schimbat viața!', a declarat Horațiu Mălăele pentru impact.ro.

Copilăria lui Horațiu Mălăele

Într-un interviu pentru revista VIVA!, Horațiu Mălăele a povestit cât de mult s-a chinuit familia sa din cauza regulilor impuse de comuniști. Își aduce aminte acele momente grele. „Copii fiind, eram inconștienți, dar, după aceea, când ne-am mai deșteptat și am început să punem urechea la spusele părinților, am aflat că, de fapt, copilăria noastră a locuit într-o cruntă sărăcie. Mai târziu, ne-am îngrozit de-a binelea, pentru că, la venirea comuniștilor, cele două familii – a tatălui și a mamei – erau considerate chiabure. Deci niște oameni avuți.

Dar cum, nu înțeleg, pentru că eu am copilărit în casele lor, iar acestea erau niște case dărăpănate, cu pământ pe jos. Comuniștii nu s-au sfiit totuși să le ia casele, vitele și tot ce aveau. Dar ei au fost atât de mândri, că nu au vrut să lucreze la colectiv pe pămîntul lor. Să-i obligi să muncească pe propriul pământ furat era o aiureală, semăna a blestem, o formă de cinism fără seamăn. Și atunci, moșul meu din partea tatălui nu a mai muncit deloc, iar celălalt, din partea mamei, mergea pe jos 11 kilometri în fiecare zi, undeva la Motru, să fie paznic de noapte la un garaj.', a dezvăluit actorul.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Avantaje.ro