Cum a depășit Dana Războiu cel de-al doilea divorț: „Fiecare om cumva se ajută singur cerând ajutor”

Timp de 17 ani, Dana Războiu le-a prezentat românilor știrile, luând ulterior o binemeritată pauză.

De primul ei soț, Ovidiu Brânzan, fost ministru al Sănătăţii, prezentatoarea TV s-a despărțit după un episod de violenţă fizică, iar de Bogdan Enoiu, al doilea ei soț, s-a separat acuzându-l de infidelitate.

Dana Războiu: „E normal să ai perioade în care să nu mai ai timp de tine”

Dana Războiu este o prezență rară la evenimentele mondene. De curând însă, fosta prezentatoare de televiziune a fost intervievată de Libertatea în cadrul unei astfel de seri.

„E normal să ai perioade în care să nu mai ai timp de tine. Când ai copii, când ai un job foarte solicitant la început și nu ești foarte sigur pe tine, când ai diferite evenimente în viață.

Noi, toate femeile, avem și momente în care ne neglijăm. Când punem copiii pe primul loc ne neglijăm, când punem soții pe primul loc, când punem pe oricine pe primul loc și pe noi pe ultimul.

Problema mea era că trăiam ca să ofer altora și să mă ocup de alții, să-i servesc pe alții și mi-am dat seama că nu îmi știu nevoile.

Am stat într-o seară cu telefonul și mi-am notat care sunt nevoile mele. A fost ceva revoluționar pentru mine și asta sfătuiesc pe oricine să facă”, a mărturisit Dana Războiu, pentru Libertatea.

Cum a depășit Dana Războiu cel de-al doilea divorț: „Fiecare om cumva se ajută singur cerând ajutor”

„Eu sunt foarte bine cu mine, într-adevăr, dar e loc de mai bine, întotdeauna e loc de mai bine. Da, am făcut terapie, și m-a ajutat foarte mult terapeutul.

Nu știu ce m-aș fi făcut fără terapeutul meu. Fiecare om cumva se ajută singur cerând ajutor. Ceri ajutorul unui terapeut, poți să ceri ajutorul unui preot, al unei prietene bune”, mai spune Dana Războiu.

„Sunt o mamă singură foarte fericită și muncesc foarte mult”

Fosta prezentatoare TV are din fiecare mariaj câte un fiu, Victor, în vârstă de16 ani, și Marc, în vârstă de 10 ani și jumătate.

„Sunt o mamă singură foarte fericită și muncesc foarte mult, e adevărat. Acum sunt și mamă, și tată, e un pic mai greu, mai greu în sensul că e mai mult de muncă.

Trebuie să asigur și suportul financiar, să mă ocup și de copii, de tot ce înseamnă ei. De la dentist, meditații, tuns, doctor, vacanțe, tabere, tot”, a adăugat Dana Războiu, pentru aceeași sursă menționată anterior.

Foto: Facebook

Citește și:

Cristina Ich a publicat o nouă fotografie cu fiul ei Noah: „Nu-mi ascund copilul pentru că este urât”

Donald Trump și Melania Trump, probleme în căsnicie? Prima Doamnă a Americii ar avea o relație în paralel

Meghan Markle și prințul Harry, noi măsuri de securitate în jurul locuinței din Canada

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete