Cristian Boureanu: „Am avut incidente de agresivitate, mai ales verbală, cu femeile din viața mea. Nu am ajuns să ne batem”

Cristian Boureanu a negat că și-ar fi bătut fostele partenere, însă recunoaște că le-a vorbit urât. Fostul politician a fost invitat la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai', unde a dat detalii și despre neînțelegerile cu fostele iubite.

„De ce bateți femeile?', a fost întrebarea pe care Denise Rifai i-a pus-o invitatului său. Cristian Boureanu a declarat că nu este agresiv fizic cu fostele partenere, iar singurul episod de violență a fost cel cu fiica lui, Ioana, care la vremea respectivă ar fi avut probleme serioase din cauza anturajului.

„Nu bat femeile. Recunosc, copilului i-am mai tras câte o scatoalcă la fund și bănuiesc că s-a prescris, nu-mi face nimeni, din nou, dosar penal pentru asta. Și atunci, în ziua incidentului, eu am declarat că s-ar putea să-mi fi ieșit din minți, că urla fata că o răpesc și că o violez. Ne-au venit jandarmi și au spus «Stați, domnișoară, vă cunoaștem de la televizor, sunteți copilul lui», dar am spus că s-ar putea să o fi lovit, numai că s-a dovedit pe camere că nu am lovit-o, ci doar am ținut-o de păr, să nu fugă. Ioana era într-un moment foarte dificil al vieții ei și cred că mulți părinți, mai ales în Bucureștiul de astăzi, știu că trec prin necazuri de genul ăsta și nu ne referim la alcool, ci ne referim la lucruri mult mai grave și oamenii nu știu ce să facă', a spus Cristian Boureanu despre o perioadă mai puțin plăcută din viața fiicei sale.

Cristian-Boureanu-2SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 4

La un moment dat se zvonise că fostul politician ar fi împins-o pe Valentina Pelinel și aceasta a căzut și și-a rupt piciorul. Boureanu neagă că s-ar fi întâmplat așa, iar Monica Tatoiu a fost de față atunci.

„N-am știut de Valentina și de Borcea. Atunci s-a spus că am împins-o pe Valentina și și-a rupt piciorul, la munte. Noroc că eram cu Monica Tatoiu lângă, eu eram jos, Monica și abia după aia Valentina, care a căzut. S-au spus multe lucruri în presă, e o mare lipsă de responsabilitate și, din păcate, problema Europei: «vai, săracii»… Am avut incidente de agresivitate, mai ales verbală, cu femeile din viața mea. Nu am ajuns să ne batem', a mai spus Cristian Boureanu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete