CRBL a revenit în lumina reflectoarelor odată cu participarea la Survivor, de la Pro Tv, și Te cunosc de undeva, de la Antena 1. Criticat și susținut deopotrivă de public, acesta a oferit mai multe detalii despre viața lui personală.
CRBL este artistul peste care parcă nu trec anii. Mereu în pas cu vremurile, el reușește să se adapteze tuturor condițiilor și contextelor pe care le traversează. În relația pe care o are cu soția lui, Elena, recunoaște că cei doi se completează de minune.
În cele trei luni petrecute departe de familie, Elena a fost cea care i-a luat apărarea soțului ei, atunci când a fost criticat. De câțiva ani, CRBL și familia fac naveta între România și Spania, însă acum a revenit în țară și a fost invitat în podcastul lui Cătălin Măruță. Acesta a povestit despre cum a fost departe de casă:
„În momentul în care am văzut, am pufnit în plâns instantaneu și la tine în emisiune. Prima oară eu nu am văzut-o pe telefon, pentru că telefonul mi l-au dat mai târziu. M-am dus în camera de hotel, acolo aveam internet. Am văzut-o la tine în emisiune (…) și când am văzut prima oară, am pufnit în plâns. (…) A fost un șoc. A fost despre te iubesc, despre dor, despre familie, despre asta a fost.'
Acesta a surprins printr-o mărturisire făcută în legătură cu Elena.
„Eu sunt dependent de Elena, pentru că Elena nu este doar soția mea. Este cel mai bun prieten al meu, partenerul meu de afaceri, omul care mă pune la punct. Ea este mai mult decât atât. Nu aș putea fără ea. Iar eu nu mai plec de acasă pentru niciun proiect, de niciun fel, atâta timp.'
În plus, acesta a vorbit deschis și despre momentele lor dificile.
„Mă completează perfect. Nu știu că pot să zic un lucru pe care-l iubesc cel mai mult la ea, sunt foarte multe lucruri. În primul rând, este persoana care m-a înțeles atât de bine și care mă poate ajută să rămân pe drumul drept, când mă duc pe arătură. Am avut momentele noastre de cumpănă, am avut certurile noastre de cuplu, dar sunt rare și sunt cu subiect și cu predicat, și cu argumente. Nu sunt discuții de liceu, cu gelozii, am trecut demult peste treaba asta. Am trecut la frustrări și lipsuri personale pe care la un moment dat le punem pe aceeași masă. (…) O iubesc pentru că mă-nțelege, în primul rând.'
Foto: Instagram
Citește și: Anca Țurcașiu: „Am primit atât de multă iubire'