Cornelia Patrichi, dezvăluiri despre marea sa dragoste, Cornel Patrichi: „A fost totul pentru mine”

Cornelia și Cornel Patrichi au fost unii dintre cei mai buni dansatori dinainte de Revoluție. Povestea lor de dragoste ar putea fi ecranizată și urmărită cu sufletul la gură. Cei doi par a fi două personaje de basm a căror poveste se încheie „atunci când doar moarte îi va despărți'.

Cornel Patrichi a încetat din viața la 5 aprilie 2016, iar cea care i-a fost parteneră atât pe scenă cât și în viața de zi cu zi timp de patru decenii nu poate uita momentele frumoase petrecute împreună. Cornelia Patrichi a renunțat să mai locuiască în România după moartea soțului ei. Aceasta a vândut toată agoniseala lor și s-a mutat în Italia, acolo unde locuiește fiul lor, Alexandru Patrichi.

Cu toate acestea, revine în țară și merge des la cimitir pentru a-i aprinde regretatului coregraf o lumânare la căpătâi.

„Am fost și acum două zile la cimitir, am aprins două lumânări și i-am pus patru trandafiri. I-am povestit lui Cornel, la cimitir, despre nepoțica noastră, pe care și-a dorit-o atât de mult și care are sclipiri artistice, dansează singură, are microfon, compune cântece. Eu îi povestesc mereu la cimitir despre cei din familie, ca pe vremuri…', a declarat Cornelia Patrichi pentru ego.ro.

Potrivit spuselor acesteia, Cornel Patrichi a încercat din răsputeri să o cucerească. Toată povestea lor a început platonic, romantic, decent și a durat aproximativ doi ani ca ei să-și recunoască sentimentele.

„În viața personală, el a început să-mi facă o curte frumoasă, totul a început cu o admirație reciprocă, a fost o relație platonică, mi-a făcut curte cam doi ani. A început cu o invitație să mâncăm, să bem ceva. Am crezut că merge toată trupa, nu prea ne cunoșteam. La restaurant eram însă doar noi.

Am avut o discuție prietenească, m-a întrebat cum a fost la școala de balet, cum am ajuns la București. Am povestit, timid, amândoi, câte ceva despre noi. Apoi a luat bilete la filmul Pe aripile vântului, am stat pe primul rând cu capul dat pe spate, ca să vedem ecranul imens al Cinematografului Patria', a mai spus văduva coregrafului pentru sursa menționată.

Cornelia-si-Cornel-Patrichi1SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 4

Deși, în prezent, se află alături de fiul său și se bucură de nepoțica ei, Corneliei îi lipsește enorm Cornel Patrichi. Recunoaște că ei doi formau un întreg, iar acum sufletul îi este pe jumătate gol.

„Cornel a fost partenerul meu de scenă, a fost Pygmalion. El m-a format ca balerină, am crescut cu el, a fost totul pentru mine. Am încercat să nu știe cât de gravă este boala lui, era însă din ce în ce mai trist. Într-o zi, când ne aflam la țară, la căsuța de pe malul lacului, el stătea pe un scaun, la soare.

Pisica i-a sărit în brațe, iar el o mângâia. Privea în gol… L-am întrebat la ce se gândește. Mi-a răspuns cu tristețe: La moarte, Cornelucă!… Simțea că va muri… A fost însă un om atât de vesel! Asta îmi lipsește acum, râsul în casă, noi râdeam foarte mult. Era atât de șugubăț, era sufletul petrecerilor. Părea dur de la distanță, dar când se pornea cu glumele lui….Mi-e dor să râdem împreună…', a mai spus cu dor în suflet Cornelia Patrichi.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete