Copiii Oanei Ioniță vor fi separați după divorțul părinților: „Custodia este comună”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Oana Ioniță a anunțat că s-a stabilit custodia celor doi copii. Fiica și fiul fostei bebelușe de la Cronica Cârcotașilor vor fi separați.

Pentru unica.ro, Oana Ioniță a declarat că va fi custodie comună a copiilor, iar aceștia vor fi despărțiți. Băiatul va locui cu tatăl lui, iar fata va locui în continuare cu mama.

„Custodia este comună. Isabel va locui la mine și Maxim, la Florin. El o să se mute. Vacanțele o să le petrecem împreună. Eu o să merg să îl iau de la școală, să îl ajut cu temele. El vine și îl duce la teatru, astfel încât să aibă un program ca și până acum, să nu simtă ei vreo diferență, de percepție, de iubire, de atașament'.

Întrebată dacă divorțul s-a pronunțat, Oana Ioniță a răspuns: „Trebuie să se pronunțe. Până la urmă am stabilit să facem la notar, dar s-a continuat și în tribunal. Ultima dată când ne-am întâlnit, la tribunal, a durat cinci minute. Ne-am văzut, am spus amândoi că suntem de acord, am semnat. Încercăm să fim niște părinți cât mai buni pentru copii, astfel încât să nu simtă povara despărțirii noastre'.

Momentan, Oana Ioniță și Florin locuiesc împreună, însă bărbatul va fi cel care va părăsi căminul conjugal. „Asta nu ține de putere, trebuie să găsești o persoană care să fie pentru tine. Noi locuim încă împreună, până o să se mute Florin, așa că discutăm. Am văzut că în toți anii pe care i-am avut împreună, și în continuare, am fost foarte buni prieteni. Asta e important pentru copii și pentru noi, pentru viitor, să ne înțelegem. Chiar dacă el întâlnește pe cineva sau eu, important e să comunicăm pentru copii.

Oana Ioniță și soțulSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 8)

Oana Ioniță divorțează de Florin Budnaru după 10 ani de căsnicie. Bebelușa a declarat că despărțirea a avut loc la finalul anului trecut, însă procesul de divorț a început abia acum. Chiar dacă nu mai formează un cuplu de aproape jumătate de an, cei doi au continuat să locuiască împreună.

„Suntem la începutul divorţului. Am luat hotărârea la sfârşitul anului trecut şi vom aştepta să vedem cum se desfăşoară tot procesul. Detaliile vor fi analizate, iar hotărârile le va lua tribunalul. Noi am început divorţul, probabil se va continua cu custodia copilului, apoi traseul pe care îl are în mod normal un divorţ. Noi locuim împreună. Copiii locuiesc cu noi’, a mărturisit Oana Ioniță pentru Spynews.ro.

Iată ce poți citi în ediția de print a revistei Avantaje, iunie 2023:

A apărut ediția de IUNIE a revistei Avantaje, luna Iiei românești coborâte până în vremea modernă tocmai din cultura Cucuteni și cu denumirea derivată de la latini. Această piesă vestimentară cizelată în veacuri de tradiție este piesa cult, piesa capodoperă din portul nostru popular, despre care se zice că aduce noroc, atrage pețitorii și protejează de spiritele rele și a devenit faimoasă în toată lumea prin geniala denumire şi reprezentare pe care i-a oferit-o inegalabilul Henri Matisse: „la blouse roumaine fiind reinterpretată ulterior de aproape toți marii designeri de modă ai lumii.Iar Ziua Internațională a Iiei se sărbătorește imediat după începutul verii astronomice, în aceeași zi cu cea a zânelor Sânziene, în 24 iunie, ca un simbol al norocului, dar și al fericirii și feminității celei care o poartă.Răsfoiește revista aici: https://magazines.ringier.ro/editie/avantaje-iunie-2023/#pagina-1

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete