Connect-R și fiica lui, Maya, prima dată împreună pe scenă. Artistul nu și-a putut ascunde mândria: „Fata mea!”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Connect-R și-a aniversat cei 44 de ani într-un mod special, așa cum și-a obișnuit publicul de-a lungul timpului: pe scenă, în fața fanilor care îi sunt alături la fiecare pas. Artistul a marcat momentul prin tradiționalul concert „Ziua lui Ștefan', organizat la Sala Palatului, însă ediția din acest an a avut o încărcătură emoțională aparte.

Dintre toate surprizele serii și invitații care i-au fost alături, un moment a reușit să atragă toate privirile. Pentru prima dată, Maya, fiica lui Connect-R și a Mishei, a urcat pe scenă alături de celebrul artist.

„Nu vreau să spun că am emoții, pentru că nu am, de fapt, da, nu am. Nu am emoții', a spus artistul înainte ca fiica lui să urce pe scenă.

La doar 12 ani, Maya și-a demonstrat talentul muzical într-un mod elegant și discret. Tânăra nu a ales să cânte, ci să își pună în valoare abilitățile la pian, instrument pe care îl studiază de mai mulți ani. În timp ce adolescenta interpreta cu emoție la claviatură, Connect-R o privea din apropiere, vizibil impresionat și extrem de mândru.

Publicul a răsplătit momentul cu aplauze, însă cel mai emoționat părea chiar artistul. Atunci când și-a prezentat fiica, Connect-R nu a avut nevoie de un discurs elaborat. Trei cuvinte au fost suficiente pentru a spune totul: „E fata mea'.

Connect-R și fiica lui, Maya, prima dată împreună pe scenă.SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 22)

Imaginile surprinse pe scenă au cucerit imediat inimile celor prezenți. După reprezentație, cei doi au rămas împreună în fața publicului, ținându-se de mână, iar artistul i-a sărutat mâna fiicei sale într-un gest plin de afecțiune, care a stârnit ropote de aplauze în sală.

La scurt timp după concert, Connect-R a mărturisit pe rețelele sociale cât de important a fost acest moment pentru el. Artistul a recunoscut că apariția Mayei pe scenă a reprezentat cea mai emoționantă clipă a întregii seri.

„De departe cel mai emoționant moment al serii pentru mine a fost să cânt pentru prima dată alături de Maya. Mulțumesc pentru această amintire', a transmis acesta.

Connect-R și Misha au divorțat în 2018

Maya este fiica lui Connect-R și a Mishei, doi artiști care au format unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbizul românesc. Cei doi s-au căsătorit în 2013, iar în 2014 care au devenit și părinți, însă povestea lor de iubire s-a încheiat după aproximativ cinci ani de căsnicie, în 2018.

Chiar dacă au ales să meargă pe drumuri separate, Connect-R și Misha au păstrat o relație bazată pe respect și colaborare, având mereu aceeași prioritate: creșterea și fericirea fiicei lor. De-a lungul anilor, ambii au vorbit deschis despre relația frumoasă pe care au reușit să o construiască după divorț, de dragul Mayei.

Astăzi, adolescenta crește înconjurată de iubirea ambilor părinți și pare să moștenească pasiunea pentru muzică. Apariția sa pe scena Sălii Palatului a fost dovada că talentul artistic se poate transmite din generație în generație, iar pentru Connect-R, momentul va rămâne, fără îndoială, una dintre cele mai prețioase amintiri din carieră și din viața de tată.

Citește și:

Connect-R a rămas singur după divorțul de Misha. De ce nu mai crede în căsătorie: „Sunt o fire ușor egoistă'

Ce a răspuns fiica lui Connect-R când a pus-o să aleagă între el și Misha, fosta soție. Replica ei l-a lăsat fără cuvinte: „Tati, dacă tu ai avea…'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete