Confesiunea unei cititoare: “Dumnezeu le-a salvat alor mei căsnicia…”

confesiunea unei cititoare

Primim tot mai multe mailuri de la cititoarele Avantaje care vor să spună lumii povestea lor la rubrica Confesiunea unei cititoare.

Mulţi râd când le povestesc ce mi se întâmplă. Poate că o să râdeţi şi voi dar vă spun cinstit că nu prea-mi pasă. M-am obişnuit cu neîncrederea lumii din jur. Pe mine mă cheamă Valentina. Nu ştiu dacă e vreo legătură cu Sfântul Valentin, oricum mama aşa zice. Că sunt rodul dragostei şi că mi-a pus numele unui sfânt al îndrăgostiţilor care să mă ocrotească în viaţă. Că aşa să am eu parte de iubire, cum a avut ea. Pentru că ai mei sunt şi acum, la 30 de ani de căsnicie, îndrăgostiţi unul de altul.

Nu, nu am cunoscut o mare dragoste, una din iubirile acelea incandescente şi care par fără sfârşit. Asta nu, sau nu încă, dar m-am simţit ocrotită, ca de un înger păzitor. Vi se pare că sună aiurea nu, şi vă vine să izbucniţi în râs? Nu-i nimic, n-ar fi prima oară. Însă eu ştiu ce mi se întâmplă şi câte semne mi-a trimis mie cineva'. De undeva. Nici eu nu ştiu de unde. Din ceruri, din infinit, de dincolo de mine…

Totul a început cu câţiva ani în urmă, atunci când părinţii mei au fost la un pas să se despartă. Nu ştiu nici azi cum şi de ce au ajuns în situaţia aia, dar nici nu vreau să-mi amintesc. N-am întrebat niciodată, aşa cum nu vrei să rememorezi un vis urât. A fost poate cea mai neagră perioadă din viaţa mea. Poate că unii vor spune, cum au spus dealtfel şi rudele mele: Ei şi ce mare brânză? Se despart doi oameni. S-au iubit, au trăit împreună, şi acum gata. În fond e treaba lor, sunt majori, sunt vaccinaţi, lasă. Nu se prăpădeşte lumea din cauza asta'.

Ei bine pentru mine n-a fost aşa. Eu am perceput vestea asta ca pe un fel de sfârşit al lumii. Îmi iubesc din suflet părinţii şi asta mi s-a părut o dezertare, un abandon al meu personal. Ştiu că nu este chiar aşa. Că sunt şi ei doar nişte oameni, cu bunele cu relele lor, cu sufletele lor, care au făcut în viaţă ceea ce au putut ori au crezut ei mai bine. Dar nu mă pot nici acum împăca cu ideea unei despărţiri. E ca un final cenuşiu, rupt şi urât pentru o viaţă care devine, brusc, enorm de tristă.

Într-o seară când veneam de la cursurile de asistente medicale, eram, nu ştiu de ce, foarte obosită. N-aveam motive, nu mă omorâsem cu învăţatul, dar parcă aveam o piatră legată în spinare. La un moment dat am trecut printr-o stare foarte ciudată. Pe dinlăuntrul meu m-a cuprins brusc un sentiment de linişte, de bine, aproape nepământesc. Ceva de nedescris. Suferinţa mea devenise nu ştiu cum, cumva exterioară precum coaja unui copac. Aveam senzaţia că trăieşte ceva alături de mine. Ceva, deasupra drumului negru şi tăcut, luminat de câteva becuri chioare, şi care parcă mergea paralel cu mine. Undeva în stânga mea. Aveam sentimentul că sunt vegheată, protejată de cineva. Cu câţiva metri înainte să intru în scara blocului, mi-a dispărut totul din faţa ochilor şi mi-a apărut în aceeaşi secundă, imaginea cutiei de scrisori din hol. Exact aşa cum era ea, cutie veche, rezistând de când se construise blocul, dintre cele două războaie, solidă, cu uşiţă de sticlă jivrată şi broască nichelată. Prin gemuleţul cutiei imaginare se vedea o scrisoare. În acel moment parcă cineva, duhul care mă însoţise poate, mi-a transmis mesajul din plic. Când am intrat în scară, m-am oprit direct la cutia de scrisori şi am văzut prin gemuleţ, chiar plicul roz, pe care cu câteva secunde înainte îl văzusem  doar în plăsmuirea din mintea mea. Tatăl meu plecase. Dar ştiam asta, mi-am spus. Am văzut dinainte. Şi cu toate astea ceva parcă s-a frânt în mine. Mă simţeam nejutorată ca un prunc. Am urcat scările pe jos ca o somnambulă şi m-am azvârlit aşa îmbrăcată pe patul din camera mea. Am plâns şi am început să mă rog. M-am rugat mult la Maica Domnului să nu mă lase fără părinţi. Nu ştiam să mă rog, n-o mai făcusem niciodată, nici nu ştiu dacă spuneam bine ce spuneam, dar pur şi simplu vorbele îmi veneau singure în minte şi pe buze. Aşa am şi adormit, acolo, aşa îmbrăcată, de oboseală, de epuizare cred. Noapte am simţit iarăşi prezenţa de pe drum. Ori am visat, nu ştiu sigur dar Sfânta Fecioară a vorbit cu mine şi mi-a spus: Stai liniştită. Părinţii tăi nu se vor despărţii'. Am crezut. Poate şi pentru că aveam nevoie să cred. O nevoie disperată ca lumea mea să nu se termine.

Şi nu s-au despărţit. Sunt fericiţi şi acum şi poate că ei au şi uitat clipele acelea de rătăcire. Dar eu simt în adâncul fiinţei mele totul. Pentru că de atunci că cineva acolo sus mă iubeşte'.

Zilele trecute a fost ziua de naştere a mamei. Ca un făcut, nu aveam bani să-i cumpăr un cadou. Am avut nişte datorii şi uite, nici de la cine să împrumut n-am găsit. Şi iar m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute. Speram să mă audă, dar eram şi aşa, nu ştiu cum să zic, liniştită, simţeam că n-o să mă lase. A doua zi a venit la uşă, o prietenă care de doi ani avea să-mi dea 200 de lei şi pe care o şi uitasem. Îmi luasem adio de la banii ăştia, nici nu mă mai gândeam la ei. I-am luat mamei un tort mare pe care am scris cu frişcă: La mulţi ani din partea noastră!'. Nu ştiu dacă a înţeles.

Acum intru deseori în biserici. Intru mă închin şi mă rog în tăcere. Să nu înţelegeţi greşit, nu sunt o bigotă, o ortodoxă habotnică. Doar că simt ceva special. Simt cum mă încarc cu energie, cu un fel de fluid care mă ţine şi-mi dă putere. E ca o adiere care îmi atinge fruntea, aşa cum s-a întâmplat în noaptea aceea de demult, când era să-mi pierd părinţii. Colegii, cei care ştiu povestea, mai fac glume pe seama mea: 'Băi, Valentina am să visez şi eu un Porsche, să vedem dacă mă trezesc cu el la scara blocului. Sau mai bine visează tu pentru mine, vrei?' Dar eu nu-i iau în seamă. Nu sunt răutăcioşi. Doar că nu înţeleg. Eu ştiu însă. Ştiu că Dumnezeu le-a salvat alor mei căsnicia şi sunt convinsă că fiecare are un înger păzitor.

foto: 123rf

Citeste și:

Confesiunea unei cititoare: Misterul din biserică, o rugă a unor călugări din antichitate s-a auzit clar străbătând bariera timpului

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre