Cine sunt și cu ce se ocupă concurenții de la „Casa iubirii”, sezonul 3. Andreea Mantea i-a prezentat tuturor

Cel de-al treilea sezon al emisiunii Casa iubirii' a început pe 15 ianuarie la Kanal D! 14 concurenți, 7 fete și 7 băieți, au intrat în cea mai frumoasă călătorie pentru aflarea dragostei, iar emoţiile au fost uriaşe în platoul reality-show-ului din România, prezentat de Andreea Mantea!

Au avut loc și primele interacţiuni între concurenti, iar cei din faţa micilor ecrane şi-au putut face o primă impresie despre aceştia. Andreea Mantea le-a fost alături, cu primele sfaturi, dar si cu setul de reguli de respectat în Casă.

10 concurenți (n.r.- prezentările acestora, mai jos) au pășit luni pentru prima dată în Casa iubirii' si au avut ocazia să se cunoască și să se prezinte în fața publicului.  Larisa, Julia, Patrick și Cosmin sunt concurenți din sezonul anterior, deja cunoscuți de publicul larg,  cei patru își vor continua  călătoria, în speranța că își vor găsi marea iubire în acest nou sezon al emisiunii.

Cine sunt noii concurenți de la Casa iubirii'

Aleyna, o tânără de 23 de ani din Botoșani, aspiră să devină fotograf și iubește să imortalizeze momente unice. Pasionată de artele vizuale, în special pictură, știe exact cum arată portretul băiatului ideal: încrezător, prietenos, respectuos și capabil să discute orice. În “Casa iubirii,” își dorește să găsească nu doar portretul, ci și persoana potrivită pentru viața sa.

Virginia, o tânără de 24 de ani din Craiova, urmează un master în Administrație Publică și se pricepe de minune la make-up. Născută în zodia Balanței, ea caută echilibru în relații și dorește un partener stabil emoțional. În “Casa iubirii,” speră să găsească acest echilibru și să trăiască o experiență cu totul unică.

Bianca, 25 de ani, a lucrat în Italia ca make-up artist și s-a întors în țară pentru a participa la Casa iubirii' si a-și găsi sufletul pereche. Cu permis de motocicletă și pasiune pentru motoare, caută în “Casa iubirii” cea de a doua roată', cu care sa facă echipă pe viață.

Daniela, o tânără de 23 de ani din Iași, a învățat să-și poarte singură de grijă într-o viață vitregă. Cu un trecut dificil, caută în “Casa iubirii” un partener responsabil și, poate, un viitor tată cu adevărat vrednic de acest nume.

Ștefania, la doar 19 ani, vine din Padova, si caută în “Casa iubirii” un băiat care știe să curteze'. Preferă un partener atent și capabil să se întrețină singur. Dornică să-si încerce norocul în România.

Robi, agent imobiliar în București, are 27 de ani și se află in căutarea unei partenere, își dorește o femeie “spirt”, cu simțul umorului, matură și capabilă să-l ghideze fără a-l face să se simtă stânjenit în vreun fel. Speră că una dintre fetele de la “Casa iubirii” îi va îndeplini așteptările.

robiSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 12)

Robert este din Bistrița-Năsăud și are 23 de ani.  Spune despre el ca e foarte disciplinat, prin educatia din familie si natura profesiei sale.  Își dorește alături de el o fată sensibilă, plină de viață și loială. În “Casa iubirii,” speră să trăiască o experiență de neuitat si să își construiască prietenii solide.

Bogdan are 23 de ani, este din Constanța. E pasionat de muzică, cântă la orgă și clape într-o trupă specializată în evenimente private și nunți. Recent, s-a despărțit de iubita sa, pe care o considera prea posesivă, si speră să găsească în “Casa iubirii” o fată care să il înțeleagă și să aprecieze pasiunea sa pentru muzică.

Ștefan sau Mustata' cum l-au botezat' prietenii, are 22 de ani, vine din Bragadiru; este un artist în domeniul hair-styling, precum si graphic designer.  De asemenea, e pasionat de muzică. Își doreste ca în Casa iubirii' să se îndrăgostească și spune că visează să aibă alături de el o brunetă mignonă. Speră să traiască o experiență frumoasă în “Casa Iubirii'.

Laurențiu, în vârstă de 33 de ani și originar din Brașov, a lucrat ca animator sportiv și de dans în străinătate, timp de 9 ani. Speră ca aceste abilitati să îi fie aliați  în “Casa iubirii” . Laurențiu consideră că, la cei 33 de ani ai săi, a venit vremea să se așeze la casa lui.  

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ELLE
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete