Cine este și cu ce se ocupă Simona, soția lui Marius Urzică. Cei doi participă pentru prima oară împreună, la o emisiune TV. „Anul acesta facem majoratul”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/11/urzica-marius-imago9848467.jpg)
Cel de-al treilea sezon Power Couple va aduce nouă cupluri de vedete care vor cuceri prin energie, naturalețe și dorința de a merge până la capăt. Unul dintre cupluri este format din Marius Urzică și soția lui, Simona, o prezență rare în spațiul public. Cei doi sunt căsătoriți de peste 15 ani.
Marius Urzică este singurul gimnast român care a reușit să urce pe primul loc în cadrul unei olimpiade. Simona este fostă gimnastă și o mamă dedicată. Sunt într-o relație de peste 18 ani, iar de 15 ani formează o familie. Cei doi copii le sunt motivație în orice luptă. După o viață întreagă de performanță, cu medalii olimpice, mondiale și europene, intră în competiție alături de soția lui cu un singur gând – să meargă până la capăt!
„Această participare este luna noastră de miere, pentru că nu am avut ocazia. Este o mare bucurie să ne aflăm aici în competiție și sperăm să ajungem cât mai departe, încât să experimentăm cât mai multe probe', declară cunoscutul sportiv.
„Anul acesta facem majoratul de când suntem împreună și cred că acești 18 ani plini de iubire, urcușuri și coborâșuri, ne fac un Power Couple', adaugă Simona, soția lui.
„Cu răbdare, chiar dacă uneori sunt multe greutăți în viața noastră, trecem mai departe', mărturisește Marius, completat de partenera lui: 'Cred că cea mai importantă lecție și ce am învățat unul de la celălalt este că, mână în mână, putem trece peste orice greutate'.
Știu că pot comunica doar din priviri și vor să-și folosească experiența de viață pentru a câștiga trofeul: 'Ar însemna enorm de mult să câștigăm această competiție, în primul rând, gândindu-ne la copilașii noștri și pentru noi că am reușit să ne depășim limitele', spune Marius despre participarea la show.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/teo-trandafir-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/astrolog-urania-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_0c2bea1bf5652e8b31b79b1ee41b63e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/08/mircea-badea-si-carmen-bruma.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/andreea-esca-la-cannes-scaled.jpg)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/08/andreea-bostanica.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/03/mirela-vaida-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/03/dragos-bucur-si-dana-nalbaru-1.jpg)