Cinci semne care îți arată că e momentul să renunți la locul de muncă actual

Cinci semne care îți arată că e momentul să renunți la locul de muncă actual

În fiecare zi, petreci cel puțin opt ore la locul de muncă, iar timpul pe care îl acorzi activității profesionale trebuie să fie unul de calitate, altfel pot apărea probleme de concentrare, iar starea ta psihică se poate deteriora rapid.

Îți prezentăm, în rândurile următoare, câteva dintre semnele care îți arată că e momentul să renunți la locul de muncă actual.

1. Ești mereu nemulțumit

Când trebuie să justifici jobul pe care îl ai („Deși nu e un mediu de lucru plăcut, salariul este bun, „Chiar dacă șefii și colegii nu sunt persoane agreabile, este un loc de muncă sigur, „Nu îmi place ce fac, dar câștig bine etc.), situația nu este favorabilă pentru tine și dezvoltarea ta profesională. Când fiecare dimineață în care trebuie să mergi la serviciu este un calvar, iar conflictele cu șefii, care nu îți apreciază ideile și te subestimează, sunt la ordinea zilei, este momentul să încerci o schimbare de carieră. Poate că nu ești persoana potrivită să ai șefi, drept urmare e timpul să îți începi propria afacere. Înainte de a renunța la jobul curent, stabilește un plan de afaceri și primii pași pe care ar trebui să îi faci. Pentru a nu pierde nicio idee care îți poate aduce succesul, asigură-te că ai mereu cu tine o agendă, pe care să notezi gândurile care îți trec prin minte când te gândești la proiectul tău, sau folosește un reportofon, pentru a înregistra scenariile vizavi de planul de afaceri.

2. Lucrezi într-un mediu toxic

Când îți schimbi locul de muncă, nu știi întotdeauna ce te așteaptă. Chiar dacă te angajezi într-o companie cu notorietate și cu rezultate extraordinare în domeniul respectiv de activitate, acest lucru nu îți garantează că timpul petrecut la locul de muncă și colegii vor fi pe placul tău. Abia în momentul în care începi efectiv să lucrezi și să colaborezi cu echipa realizezi, de fapt, care este atmosfera. Faptul că îți desfășori activitatea într-un mediu de lucru toxic poate avea efecte negative asupra stării tale de sănătate. Un șef nemilos și colegi neînțelegători sunt suficiente motive ca să îți dorești să părăsești mediul de lucru ostil și să îți cauți un nou job.

3. Realizezi sarcinile zilnice „cu ochii închiși

Un alt motiv care te poate determina să îți schimbi locul de muncă este rutina. Este indicat să fii foarte bun în realizarea activităților profesionale, însă dacă ești nevoit să faci același lucru zilnic, s-ar putea ca plictiseala să se instaleze. Faptul că îți poți îndeplini îndatoririle „cu ochii închiși și nu ai parte de noi provocări este un semn că rutina se instalează și, în curând, vei fi nemulțumit de locul tău de muncă. Înainte să devii frustrat și să îți pierzi interesul pentru muncă, încearcă să îți asumi noi responsabilități sau să găsești un job care să te pună în fața unor noi încercări.

4. Nu există șanse de promovare

Nu risipi prea mult timp într-o poziție care nu îți oferă posibilități de dezvoltare. Dacă îți dedici timpul și energia pentru o companie care nu sprijină progresul în carieră, vei ajunge să suferi și să fii frustrat de locul tău de muncă. În funcție de experiența și reușitele profesionale, îți poți da seama dacă e timpul pentru o mărire de salariu sau o promovare. În cazul în care superiorii tăi nu văd progresul pe care l-ai făcut ori nu sunt de acord să te promoveze după ce le ceri acest lucru, poate că e timpul să îți cauți un nou loc de muncă.

5. Aduci acasă energia negativă de la serviciu

Activitățile stresante și deadline-urile strânse fac parte din cariera multor angajați, însă când toate nemulțumirile și eșecurile de la locul de muncă ajung să afecteze viața personală, este momentul să analizezi situația și să decizi care este următorul pas pe care trebuie să îl faci în carieră. Energia negativă cu care ajungi acasă după o zi de muncă și bagajul emoțional pe care îl cari permanent după tine sunt semne că ai un job toxic și e momentul pentru o schimbare.

Se spune că atunci când îți place ceea ce faci, nu lucrezi nicio zi. Drept urmare, încearcă să găsești acel loc de muncă în care să te bucuri de fiecare moment.

Sursă foto:BAZA Production/ Shutterstock

(P) Material publicitar realizat împreună cu spy-shop.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Cariera