Cele mai scumpe costume populare din Țara Oașului costă chiar și 20.000 de euro. Sunt decorate cu cristale Swarovski

Cele mai scumpe costume populare

O croitoreasă din județul Satu Mare realizează cele mai scumpe costume populare, decorate chiar și cu pietre preţioase precum cristalele Swarovski, un astfel de model ajungând că coste chiar și 20.000 de euro.

Maria Bumbului, așa cum este cunoscută croitoreasa din Certeze, coase piese ale portului popular de 60 de ani. Spune că a deprins tainele meseriei pe când avea doar 13 ani și, cu timpul, a vrut să transforme realizarea costumelor tradiționale într-o artă, informează transilvania-tv.ro. Odinioară, straiele purtate de bunici în zi de sărbătoare se croiau din pânză simplă și erau gata chiar și într-o singură zi.

Cu timpul, însă, pretențiile oamenilor s-au schimbat, iar croitoreasa a fost nevoită să se adapteze.

“Cămeşe, sumnă, zadie şi chischineu sau batic! Aiesta-i portu’ nostru popular la femei! Mai nou în pânzătură vin prinse, pe lângă miile de mărgele, şi cristale Swarovski, să fie şi mai frumos!”, a povestit cea mai veche croitoreasă tradiţională din Certeze despre costumul tradițional oșenesc.

Așa se face că Maria Bumbului este nevoită să croiască și să coasă chiar și trei zile pentru a realiza cele mai scumpe costume populare din Țara Oașului.

Croitoreasa spune că abia face față cererilor și este nevoită să lucreze numai cu programare. Din acest motiv, cei care vor să aibă un costum tradițional pentru sărbători trebuie să vină la Maria Bumbului chiar și cu un an înainte.

În Țara Oașului, podoaba cea mai de preț este chischineul sau baticul. În Certeze, localnicele au baticuri vechi chiar și de două veacuri. Puține sunt dispuse să le vândă, iar cele care fac asta pot obține chiar și 10.000 de euro pe unul singur.

“Sunt valoroase pentru că sunt vechi, nu pentru materialul din care sunt ţesute. În vremurile vechi erau aduse din Cehoslovacia, iar după ce fabrica de acolo s-a închis nu au mai fost altele de cumpărat. Cele care se ţes acum nu valorează mai mult de o sută, hai două!” –  a explicat Maria Bumbului.

O altă veterană a hainelor tradiționale este Maria Mireselor. Croitoreasa este căutată pentru că a rămas printre puținele care mai realizează cununa tradițională pentru mirese. Tinerele care vor să se mărite îi calcă pragul pentru a se împodobi după cum spune datina. Oamenii locului au adaptat însă obiceurile cu tendințele în modă.

“Portul popular s-a schimbat foarte mult! Nu va pieri niciodată! Este din ce în ce mai frumos! Acum, mai nou, toate cămeşile sunt pline de cristale Swarovski. Coasem mii şi milioane de mărgele cumpărate din străinătate. Toate sunt prinse cu mâna, noroc că ne mai ajută ochelarii!” a precizat Maria Mireselor.

Cristalele prețioase sunt aplicate pe costumele tinerilor, în timp ce straiele celor mai în vârstă sunt împodobite doar cu mărgele. De exemplu, pălăria cu pană și cămășile decorate cu mărgele și cristale ajung că coste aproape 1.500 de euro.

Sursă foto: transilvania-tv.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate