Ce spune Cristi Borcea despre relația cu Valentina Pelinel. „Este foarte implicată. Am mare nevoie de aportul ei”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/09/scoala-privata-gemene-cristi-borcea.jpg)
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, care a împlinit ieri 45 de ani, au devenit soț și soție în 2018 și au împreună trei copii, pe Milan și gemenele Indira și Rania. Fostul lider al clubului Dinamo a mai fost căsătorit de două ori și are în total 9 copii. În cadrul unui interviu, acesta a vorbit despre viața lui de familie.
Prezent la premiera documentarului Il Fenomeno-Povestea unui superstar, despre viața lui Adrian Mutu, Borcea a vorbit despre cum îl susține soția lui, dar și despre cum este ca tată. Atunci când a fost întrebat care dintre cei 9 copii îi seamănă cel mai mult, Cristi Borcea a recunoscut sincer, că băieții au luat din ambiția lui.
„Toți cei patru băieți, Patrick, Coco, Alex și Milan, au luat din ambiția mea, le prevăd un viitor foarte bun și vor intra, ușor-ușor, cât mai adânc în afacerile pe care le am.
Fetele…Cu fetele e mai greu pentru că sunt mai cocoloșite, mai răsfățate. Ele sunt prințesele, cu băieții sunt mai dur. Dar nici fetelor și nici băieților nu le refuz nimic', a declarat Cristi Borcea pentru revista VIVA!
Anul 2025 a fost unul bun pentru Cristi Borcea, dar foarte plin. Acesta s-a străduit să se împartă cu brio între viața profesională și viața de familie.
„Pe plan personal a fost un an extraordinar! Cel mai important este că familia este bine, mama cu tata sunt bine, sănătoși. Petrec timp cu ei, dar nu cât ar trebui, din păcate, pentru că am și eu peste 2000 de angajați, nouă copii, am multe probleme.
Soția mea, Valentina, este foarte bine. Este foarte implicată în creșterea celor trei copii, este implicată zi de zi în activitatea lor și îmi dă echilibrul de care am nevoie. A fost, este și va fi alături de mine pentru că am mare nevoie de aportul ei din toate punctele de vedere', mai spune Borcea.
După sărbătorile de iarnă, Cristi Borcea a anunțat că va pleca din România. „Anul trecut i-am dat la schi pe cei mici, pe Milan și pe fete. Le place foarte mult, așa că de pe 23 până pe 29 decembrie vom fi la Poiana Brașov, vor veni și Gloria cu Melissa, din SUA, o să fim toți împreună la Poiană. Apoi, în februarie, o să plec în America', a mai adăugat soțul Valentineo Pelinel.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/salate-cu-proteine-pentru-slabit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/irina-ponta-si-maria-ponta-la-ceremonie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_a62fb59ca96721f3fc3002a5385f12e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/03/ianca-si-razvan-simion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/iuliana-luciu-la-platane.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/08/monica-anghel-si-sotul.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/01/theo-rose-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/10/bianca-dragusanu-1.jpg)