Ce se va întâmpla cu vila lui Ion Dolănescu de la Sinaia. Fiul Dragoș a moștenit-o: „Are acelaşi mobilier ca acum 25 de ani”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2024/06/vila-sinaia-ion-dolanescu-w.jpg)
Dragoș Dolănescu e cel care a moștenit vila de la Sinaia a tatălui său, Ion Dolănescu. Stabilit de mulți ani de zile în Costa Rica, acesta nu are de gând să locuiască în casa de la munte, are alte planuri mărețe cu locuința.
Averea regretatului artist Ion Dolănescu s-a împărțit între cei doi copii ai lui. În timp ce Ionuț a primit mai multe bunuri, Dragoș Dolănescu a moștenit vila de la Sinaia, pe care are de gând să o renoveze și să o dea spre închiriere doritorilor.
„Vila din Sinaia are acelaşi mobilier, ca acum 25 de ani, nu am schimbat încă nimic. La un moment dat, cineva a vrut să o cumpere, cu vreo 250.000 de euro, dar valorează cu mult mai mult, a fost estimată la 300.000 de euro.
Nu o s-o vând, am de gând să fac reparaţii mari, să remobilez, şi să închiriez camerele, sunt vreo 15, turiştilor din întreaga lume, în sistem Airbnb (n.r.-oferă închirieri pe termen scurt pentru călătorii care caută un loc de cazare, procesul de închiriere fiind uşor pentru gazde şi oaspeţi), nu prin agenţii, unde comisionul este foarte mare. Eu locuiesc în Costa Rica, şi vin foarte rar în România, n-am mai fost de cinci ani, aşa că aş angaja pe cineva care să supravegheze vila, să fie administrator', a declarat Dragoş Dolănescu, exclusiv pentru Click!
Dragoș Dolănescu nu vrea să se împace cu Ionuț. Ce au de împărțit cei doi frați
După moartea lui Ion Dolănescu, cei doi băieți ai săi au ajuns să aibă parte de mari neînțelegeri din cauza averii. Într-un interviu pentru Xtra Night Show, Ionuț Dolănescu a povestit de la ce a început totul.
„Opt ani de zile m-am judecat cu Dragoș pentru această casă, a trebuit să îi plătesc o sumă usturătoare, ca să rămân eu cu această casă. I-au revenit lui 150.000 de euro, i-a revenit lui vila din Sinaia, care e o vilă mai nouă, are și 2.000 de metri pătrați. Se pare că nu a făcut nimic acolo. Din păcate, vila e în paragină, dar eu nu am vrut să se întâmple acest lucru cu casa în care a trăit și a și murit tatăl meu, Ion Dolănescu’, a mărturisit Ionuț Dolănescu, potrivit spynews.ro.
Maria Ciobanu și-a ajutat fiul cu bani, după ce procesul cu fratele său s-a încheiat. Ionuț Dolănescu a fost nevoit să plătească 150.000 de euro în doar trei luni.
„Ce mai avem de împărțit? S-au încheiat toate. Îmi pare rău că nu e loc de «bună ziua», dar poate că timpul le așază. (…) Lucrurile s-au împărțit, așa cum a trebuit, jumate-jumate, i-am dat și o sumă de bani care mi-a fost impusă de către instanță să o dau în trei luni de zile. Nu a fost deloc ușor, noroc că mama a fost bună cu mine și m-a mai împrumutat cu niște bani, că nici nu aveam atâția bani. De unde să am atâta?’.
„De-a lungul acestor 14 ani de când tata nu mai este, Ionuț a avut discursiuni din acestea, ba că vrea să se împace cu mine, ba că face un cântec nou, în care mă atacă foarte dur și face interviuri în care mă atacă foarte dur și altă dată vrea să se împace. Așa că nu este nimic nou această declarație din partea lui’, a mărturisit Dragoș Dolănescu, pentru Antena Stars.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/salate-cu-proteine-pentru-slabit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/irina-ponta-si-maria-ponta-la-ceremonie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_a62fb59ca96721f3fc3002a5385f12e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/03/ianca-si-razvan-simion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/livia-graur-in-budapesta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/iuliana-luciu-la-platane.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/nutu-camataru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/01/theo-rose-2.jpg)