Ce să faci și ce să nu faci în prezența Familiei Regale

Ce să faci și ce să nu faci în prezența Familiei Regale

Respectarea protocolului în prezența Familiei Regale vine dintr-un sentiment de demnitate și mândrie. Astăzi, de Ziua Regalității, îți prezentăm cele mai importante reguli impuse de etichetă în prezența Regelui sau a membrilor Familiei Regale.

În prezența Familiei Regale, toate persoanele trebuie să se conformeze unei conduite speciale: atât la plecarea cât și la sosirea membrilor Familiei Regale, bărbații vor face un gest scurt de înclinare a capului, iar femeile vor face o reverență. Nu se întinde mâna din proprie inițiativă ci doar dacă un memru al Familiei Regale face primul acest gest de curtoazie.

La întâlnirile oficiale cu membrii Familiei Regale, formulele directe de adresare sunt pentru Rege: Sire sau Majestatea Voastră, iar pentru Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Elena, Sofia și Maria, Alteța Voastră Regală.

Este extrem de nepoliticos să fumezi sau să stai așezat atunci când unul din membrii Familiei Regale stă în picioare și nu e recomandat să folosești telefonul mobil.

În cazul unui dineu, niciunul din invitatți nu se așază înaintea Regelui, iar la plecare toată lumea se va ridica în momentul în care se ridică Regele. Nu este indicat ca vreunul dintre meseni să se ridice în timpul mesei și nimeni nu începe un fel de mâncare înainte Regelui, nici măcar membrii Familiei Regale.

Palarie Regala

La Garden Party-ul Regal, pălăria este principala atracție

În cazul unei întâlniri festive din timpul zilei, ținutele trebuie adaptate și ele protocolului regal. Astfel, doamnele vor purta o rochie de zi dintr-un material de foarte bună calitate pe care o vor accesoriza cu pălărie și mănuși. Nu se recomandă ca doamnele care poartă pălării cu boruri foarte largi să se salute sărutându-se pe obraji. Chiar dacă în România tradiția purtării pălăriilor a dispărut încet după 1947 eticheta în prezența Familiei Regale infirmă acest lucru.

La petrecerile Regale, doamnele își vor pune în practica creativitatea, pălăriile lor pot fi accesorizate cu detalii fantezie, gen pene, voalete, flori.

Florentina Mușat

foto: 123rf, Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete si Moda