Ce operație estetică și-a făcut Monica Tatoiu ca să arate cu 10 ani mai tânără

La 63 de ani, Monica Tatoiu se menține într-o formă de invidiat. Pentru a-și îngriji pielea și a preveni îmbătrânirea, fosta profesoară de matematică apelează la tot felul de tratamente naturale.

Ce operație estetică și-a făcut Monica Tatoiu

Cu toate astea, pentru că unele semne ale bătrâneții, odată instalate, nu au mai putut fi șterse, Monica Tatoiu s-a văzut nevoită să apeleze la o intervenție chirurgicală. Invitată în emisiunea Star Matinal de la Antena Stars, a recunoscut că și-a făcut blefaroplastie. Este vorba despre o intervenție chirurgicală prin care se înlătură surplusul de piele de la nivelul pleoapelor.

Monica tatoiu se declară foarte mulțumită de rezultatul intervenției, subliniind că aceasta a întinerit-o practic cu 10 ani: “Mi-am făcut blefaroplastie. Îţi scoate pielea de la ochi să arăţi cu zece ani mai tânără”, a declarat femeia de afaceri pentru sursa citată.

Ce este blefaroplastia și cum se realizează

Blefaroplastia se poate face fie doar pentru pleoapele superioare, fie doar pentru cele inferioare, fie combinat – atât pentru cele superioare, cât și pentru cele inferioare în aceeași intervenție.

Această intervenţie chirurgicală estetică se adresează tuturor persoanelor care, odată cu înaintarea în vârstă, au un exces de piele la nivelul pleoapelor (superioare şi/sau inferioare), ce creează aspectul de ochi permanent „obosiţi'. În unele cazuri, pielea în exces din această zonă poate chiar limita câmpul vizual.

Blefaroplastia se face sub anestezie locală (+sedare) sau generală. Pentru blefaroplastia superioară, durata intervenţiei este de aproximativ 40 minute, iar pentru blefaroplastia inferioară de circa 60 minute.

Chirurgul realizează o incizie de-a lungul pliului pleoapei şi îndepărtează excesul de piele, muşchi şi grăsime (în cazul pleoapelor superioare). În cazul pleoapelor inferioare, incizia este realizată la circa 2 mm sub inserţia genelor, apoi este îndepărtat excesul de grăsime, muscular şi de piele.

Pacientul poate pleca acasă în aceeași zi. Rezultatele finale se văd după trei-patru luni, când dispar complet toate umflăturile și toate vânătăile. Principalul beneficiu estetic al blefaroplastiei este redarea tinereții ochilor.

Citeste si

Monica Tatoiu, la un pas să își piardă viața în timpul operației de cezariană

Monica Tatoiu – Farmecul si naturaletea unei femei trebuie pastrate si ingrijite'

De ce apar cearcănele și pungile de sub ochi. Află cele mai bune remedii

Sursa foto: facebook Monica Tatoiu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete