Ce ai de făcut când vânezi primul job în IT

Când iei decizia de a începe o nouă carieră în IT, este important să te uiți cu atenție la experiența ta anterioară. Ar putea părea că nu ai niciuna dintre abilitățile enumerate în ofertele de locuri de muncă, dar „abilitățile soft' pot fi surprinzător de importante și multe abilități sunt transferabile în rolurile din domeniul IT.

Text: Mihaela Pascari

De exemplu, dacă îți propui să începi într-o poziție de asistență, bunele abilități de comunicare și de relaționare cu clienții, cunoașterea pachetului Microsoft Office și alte aptitudini comune pot numai bune de trecut în CV. Gândește-te cu atenție la rolurile tale din trecut prin prisma rolului pe care vrei să îl obții, s-ar putea să găsești numeroase experiențe relevante. De asemenea, te invit să ții cont și de următoarele recomandări!

  • Nu se poate fără o rutină!

Decide un anumit interval orar zilnic în cadrul căruia vei căuta și, eventual aplică, la joburi din domeniul care te interesează. Păstrează o rutină ca la carte și nu fugi de această responsabilitate. Este ca o slujbă, dar tu ești șeful și trebuie să fii sincer cu tine în legătură cu efortul pe care îl depui, dacă este suficient, și dacă mai trebuie să faci ceva în acest sens. Niciunul dintre ceilalți pași pe care ți-i vom prezenta ulterior în articol nu te vor ajuta să obții un loc de muncă fără experiență profesională dacă nu-ți dedici măcar timpul.

  • Follow-up-ul e de bază!

Și aceasta este o strategie care-ți poate economisi o grămadă de timp atunci când îți cauți un loc de muncă. Urmărește unde ai aplicat și trimite un mesaj dacă nu ai fost contactat în termen de o săptămână. Însă poți face acest lucru numai dacă rămâi organizat și urmărești efectiv compania în cadrul căreia ai aplicat și data când ai făcut-o. Poți ține evidența într-o simplă foaie de calcul Excel care să conțină câteva coloane:

  • Numele Companiei
  • Data la care ai aplicat
  • Modul în care ai aplicat (e-mail, formular online, site de recrutare etc.)
  • Ai făcut follow-up? (da/nu)
  • Ce ți s-a răspuns (fără răspuns, au refuzat să mă intervieveze, sunt interesați să mă intervieveze, interviu programat pentru data de…)
  • Atenție la prestația de la interviu!

Evident, dacă încerci să te vinzi prin experienţă într-un domeniu în care nu ai aşa ceva, eşti într-un joc deja pierdut. Trucul este să scoţi în faţă potenţialul tău de a deveni foarte bun în domeniul respectiv. Asta se aplică la CV, la interviuri, peste tot.

Acest potenţial este dat de calități precum:

  • Abilităţi naturale pentru domeniul respectiv;
  • Motivaţie clară pentru domeniu;
  • Abilitatea de a învăţa şi progresa rapid;
  • Capacitatea de a comunica şi lucra bine într-o echipă;
  • Loialitate, integritate, iniţiativă şi determinare.

Dacă demonstrezi că ai aceste calităţi, este posibil ca angajatorul să treacă peste lipsa ta de experienţă. Din păcate, foarte puţine persoane chiar demonstrează că au aceste calităţi. Doar declară că le au. Arta însă constă în a arăta că le deții cu adevărat.

  • Un job într-un domeniu conex e un bun start!

Foarte multe companii recrutează pentru anumite joburi entry-level din interior. De exemplu recrutează pentru joburi de PR sau resurse umane oameni cu potenţial din departamentele de vânzări sau customer service. Și similar se întâmplă și în cazul IT-ului.  Asta înseamnă că poţi să ai acces la joburile respective fără experienţă în domeniu, însă doar dacă lucrezi deja în companie, într-un alt departament.

Deci, are sens să te angajezi inițial într-un alt domeniu decât cel la care visezi dar mult mai uşor accesibil. Însă e important să te asiguri înainte că în compania respectivă chiar se pot face schimbări laterale, de la un domeniu la altul. Iar odată angajat în companie, ai nevoie să te afirmi şi să ieşi în evidenţă, altfel rişti să rămâi blocat în jobul iniţial.

  • Fă-ți timp pentru un curs de specializare!

HTML este adesea primul limbaj de codificare pe care îl învață oamenii, deoarece este foarte comun și relativ ușor de învățat. Alte limbaje pe care ai dori poate să le asimilezi sunt: JavaScript, C ++, Python și Ruby. Dacă vrei să obții o calificare în JavaScript sau în QA, poți urma cursurile gratuite în IT, puse la dispoziție de eJobs prin Proiectul cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

La aceste cursuri de IT se poate înscrie orice persoană care bifează următoarele puncte:

  • Are domiciliul sau reședința în orice județ din România (cu excepția județului Ilfov și Municipiului București)
  • Are o vârstă cuprinsă între 25 și 65 de ani
  • Este angajată, cu contract de muncă, PFA , Întreprindere Individuală
  • A absolvit cel puțin 8 clase

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 – Educație și competențe

ID proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Contact:

SILVIU PETRESCU

[email protected]

0729.729.843

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Advertorial