Ce a pățit Carmen Tănase de când s-a mutat la țară, într-un sat de lângă Târgoviște: „Am probleme tot timpul”

Carmen Tănase locuiește de doi ani de zile într-o casă într-un sat de lângă Târgoviște. Acolo s-a mutat după ce și-a vândut toate proprietățile. Într-un interviu pentru Impact, actrița recunoaște că viața la țară nu e ușoară și că se confruntă și cu situații neașteptate.

„Am probleme tot timpul. Mereu apare ceva, sunt foarte multe de făcut și doar eu mă ocup de toate. E mai greu decât la bloc, am un om care mă ajută, nu pot să tund eu iarba singură', a explicat actrița, care nu locuiește singură, ci cu mama ei, care e înaintată în vârstă.

„Mama are 91 de ani, mai mult încurcă treaba, prefer să stea în casă. Ea crede că mai are 25 de ani. Nu prea apuc să stau acasă, apuc să petrec cam doar o zi pe lună, când sunt cam 7.000 de chestii de făcut. De obicei plec dimineața, mă întorc noaptea. La teatru nu avem zile libere, sâmbătă e repetiție, de obicei, iar duminică avem spectacol', a mai declarat Carmen Tănase.

Casa lui Carmen Tănase

La începutul anului, Carmen Tănase a rămas fără curent electric și a fost la un pas de incendiu. „Sunt într-o panică totală tot timpul, dacă mă scoți din priză, mor. Mereu intervine câte ceva, cum a fost faza cu curentul, de am crezut că mor. Aveam repetiție, nu am mai putut ajunge…

De la stâlpul de la poartă, de la firele de sus, curgeau scântei. Eram în panică, nu aveam cum să plec. S-a depistat la o căsuță din plastic de pe perete că firele erau arse. Puteam lua foc. A fost circ', a mai declarat ea.

Carmen Tănase face naveta să ajungă la filmările serialului „Clanul' și la teatru

Într-un interviu exclusiv pentru Avantaje, Carmen Tănase a povestit cum se descurcă cu animalele pe care le are. Actrița nu poate trece pe lângă niciun animal fără să ajute.

„Fac naveta și pentru teatru. Dar nu e atât de departe. E undeva la 40 de kilometri. Dacă nu ar fi intrarea în București complicată… De fapt, dacă nu ar fi intrarea pe la Chitila aglomerată aș face 30 de minute, așa mai fac încă o oră', ne-a spus ea.

„Tot timpul au probleme pisicile. Unele s-au și dus pe altă lume, au apărut altele. Animalele nu sunt o problemă. Problema este că oamenii nu sunt responsabili. La țară, fiind mai mică comunitatea și probabil că s-a auzit că m-am dus pe acolo, se abandonează la greu în jurul casei mele. Întotdeauna sunt probleme pentru că sunt prea mici, uneori abia le-au dat ochii. Eu nu am cum să trec pe lângă ele. Așa m-a făcut pe mine Dumnezeu. Eu mor dacă mă gândesc că am lăsat în urmă un suflet care are nevoie de ajutor. Atunci iau și îmi îngreunez viața, pentru că e grea viața mea', ne-a mai zis ea.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete