Cât a costat rochia de mireasă a Oanei Moșneagu. Nu a fost făcută pe comandă, e de la un magazin online
Oana Moșneagu s-a căsătorit religios pe 2 iunie cu Vlad Gherman. Actrița a impresionat la cununie, ea a purtat o rochie albă, lungă, care nu a fost făcută pe comandă.
Actorii Oana Moșneagu și Vlad Gherman au trăit „visul unei nopți de vară’, așa cum și-au intitulat mult așteptata nuntă, care a avut loc pe 2 iunie. O nuntă ca într-un vis al unei nopți de vară, într-o seră în inima pădurii, în care cei aproape 160 de invitați să danseze până dimineața alături de doi miri zâmbitori, emoționați și fericiți și de nașii lor, Anca Sigartău și Dragoș Pandele.
„Este fix ce ne-am dorit! Ne-am dorit o nunta ca intr-un vis al unei nopti de vara, printre copacei, flori, intr-un cadru usor boem, cu o lumina presarata de caldura unor felinare, intr-o mini-padurice in inima padurii, in care invitatii nostri îmbracati în culori vii sau pastelate sa dănțuie’ până dimineața. Si se intampla! Iar acum avem un singur regret. Ca maine ne vom trezi din acest vis care o sa para prea scurt pentru cat de frumos o sa fi fost’, declara emoționată Oana Moșneagu, care a strălucit într-o rochie albă, care nu a fost făcută pe comandă.
Actrița și-a cumpărat rochia de la un magazin online. Aceasta se găsește în mai multe culori pe site-ul brand-ului, astfel că nu trebuie să fii neapărat mireasă ca să o poți purta. Prețul ei este de 7.459 de lei, iar fanii au rămas surprinși când au văzut cât a scos soția lui Vlad Gherman din buzunar.
De asemenea, nu a fost o rochie făcută la comandă, așa cum a crezut majoritatea, ci a fost achiziționată chiar dint-un magazin online. „Doamne ferește ce preț!'/ „Eu am leșinat când am văzut prețul!'/ „Ce bine arată prețul'/ „Voi vă dați seama că multe dintre noi nu avem șanse să ne cumpăram rochia asta, nu?', au fost câteva dintre comentariile fanilor.
Vlad Gherman, încântat de nunta cu Oana Moșneagu
„Chiar ne simțim ca într-o poveste. Am visat să fie exact așa cum este. În această locație, cu oamenii dragi nouă, dansând pe muzica noastra preferată și stând pe ringul de dans cât ne țin picioarele. Și avem în jurul nostru profesioniști, niște oameni minunați, de la organizatoarea nunții noastre, Ivona Nenu, Ivo Wedding Planner, care ne-a pavat tot drumul spre acest moment cu idei, liste, variante și desfășurătoare la minut, la Nicu Bocancea care a făcut magie cu decorul, dar și cu Orangeria creată de el care este cadrul perfect pentru noi. Povestea noastră se întâmplă, în sfârșit, actele ei, ca-ntr-o piesă de Shakespeare, sunt în plină desfășurare, iar noi încercăm să ne bucurăm de fiecare secundă din ea’, a declarat mirele Vlad Gherman.
„Ne-am bazat pe Ivona Nenu, organizatoarea nuntii noastre din Ziua 1 pana in Ziua Evenimentului. Datorita ei am ajuns sa facem nunta la Orangerie, datorita ei am reusit sa ne bucuram de ziua asta cap-coada si sa nu fim stresati cu nimic. Ea ne-a asigurat ca totul va fi bine si asa a fost. Impreuna am lucrat atat de bine si speram din suflet ca nu i-au aparut prea multe fire albe ca tare am speriat-o de multe ori cand nu mai stiam nici noi ce ne dorim, iar ea, de fiecare data, cu rabdare, ne-a indrumat si ne-a sustinut cu orice’, a adăugat actorul Vlad Gherman despre nunta sa.