Care este semnificaţia pietrelor prețioase şi semipreţioase din bijuteriile tale preferate

Natura este bogată în aceste minuni: pietre prețioase și semipreţioase, fiecare frumoasă în felul său, una mai strălucitoare ca alta. Aceste pietre care decorează multe dintre bijuteriile noastre se disting prin raritate, culori și caracteristici specifice. Dar care este simbolistica reală a acestor pietre? Descoperă legenda şi semnificaţia unora dintre cele mai celebre pietre preţioase şi semipreţioase!

Diamantul 

Acest cuvânt provine din grecescul „adamas', care înseamnă nelimitat sau nestăpânit. Prezentată ca „regina pietrelor prețioase', diamantul simbolizează puritatea sentimentelor, dragostea eternă, angajamentul, sinceritatea și loialitatea. Martor al legăturii de neîntrerupt care ne unește cu persoana iubită, simbolul unei logodne este un inel cu diamant. De asemenea, diamantului i se atribuie puteri vindecătoare, datorită capacității sale de a absorbi energiile negative. În Antichitate, se credea că această piatră avea puterea de a proteja împotriva otrăvurilor. 

Safirul 

Numele acestei pietre provine din ebraică, de la cuvântul „sappir', care înseamnă „cel mai frumos lucru'. Această piatră celebră, cu albastrul ei magnetic, este simbolul excelenței, înțelepciunii și seninătății. Se spune că facilitează comunicarea, intuiția și inspirația. Safirul era venerat în Roma și în Egiptul Antic, fiind considerat piatra adevărului și a dreptății. Egiptenii credeau că safirul controlează mișcarea stelelor și îl numeau piatra stelară. Dacă cel mai adesea, safirul este albastru, există și safire galbene, verzi, negre și chiar translucide. Oferit ca bijuterie, se traduce prin sinceritatea deplină a sentimentelor, dar şi prin linişte sufletească.

Rubinul 

Rubinul se dezvăluie în culoarea pasiunii: roșul. Semnifică pasiunea care animă două ființe ce se iubesc, trezirea simțurilor. Este o piatră care dezvăluie sentimentele și intensitatea lor. Se spune că aceasta îi oferă deținătorului său curaj, voință și, mai presus de toate, multă îndrăzneală. Aclamat multă vreme de burghezia europeană, rubinul este una dintre cele mai rare pietre preţioase și una dintre cele mai scumpe. Potrivit legendelor, ar avea proprietăți medicinale pentru a lupta împotriva oboselii, depresiei, restabilind vitalitatea purtătorului.

Smaraldul

Semnificaţia smaraldului, considerat „mama tuturor pietrelor', este loialitatea în dragoste. Această piatră prețioasă simbolizează speranța și energiile pozitive, deşi, în mod paradoxal, a fost mult timp atribuită diavolului. Este, însă, o piatră fină, de o culoare verde intens, accentuată de reflexe albăstrui. Este asociat, de asemenea, cu înțelepciunea, echilibrul și răbdarea (foarte utile într-o căsnicie). Miturile spun că ameliorează depresia și insomnia. Emanând dinamism şi speranţă, această piatră în culorile renașterii naturii rămâne pe cât de fragilă, pe atât de luminoasă.

Ametistul 

În Antichitate, ametistul era folosit pentru a face căni pentru băut vin. De ce? Pentru că se credea că această piatră este antidotul împotriva beției. Ametistul, care poate avea diferite culori, deşi nuanţele de violet sunt cele mai comune, aduce seninătate și echilibru psihologic. Protejează împotriva gândurilor negative şi invită la meditație, pentru a calma anxietățile și nervozitatea.

Topazul

Un simbol al puterii și curajului, topazul este o piatră despre care se crede că ar ajuta la depășirea fricilor și obstacolelor. A fost și piatra atribuită scriitorilor, savanților și artiștilor, deoarece favoriza claritatea mentală și gândurile mărețe. Având culori diferite, care pot varia de la albastru la roz pal, topazul este şi un simbol al prieteniei trainice, dar şi al fidelităţii şi al integrităţii.

Turcoazul

Semnificația principală a acestei pietre este succesul. Turcoazul este, de asemenea, sinonim cu puterea şi măiestria. Pentru tibetani, această piatră este legată de simbolismul cerului şi al apei și aduce purtătorului  noroc și protecție. Pe de altă parte, aztecii îşi evaluau bogăţia după numărul de turcoaze deţinute. Se crede, de asemenea, că are virtuţi purificatoare şi că protejează împotriva accidentelor și necazurilor, absorbind energiile negative. 

Miturile, legendele şi poveștile care înconjoară pietrele preţioase şi semipreţioase le fac şi mai interesante. Așadar, ține cont de explicaţiile de mai sus, atunci când vei alege următoarea bijuterie din colecţia ta!

Sursa foto: Pexels.com

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Sabion

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial