Când se vor muta Anca Țurcașiu și Cătălin Șerban în casa pe care au cumpărat-o. „Muncim cam câte 12 ore pe zi”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
. 

Anca Țurcașiu și partenerul său de viață au decis să renunțe la traiul din Capitală și au investit recent într-o casă cu grădină situată în apropierea orașului. În prezent, atenția lor este concentrată în mare măsură pe șantierul locuinței, pe care au decis să o modernizeze complet. Cei doi au făcut primele declarații despre stadiul lucrărilor.

Anca Țurcașiu și Călin Șerban estimează că vor finaliza lucrările până la finalul acestui an. Stadiul lucrărilor este avansat, însă volumul de muncă rămâne considerabil. Cuplul lucrează la foc continuu pentru a definitiva fiecare spațiu, dorindu-și ca locuința să fie gata cât mai repede și să fie pe placul lor.

„Mi-ar fi plăcut tare mult să facem o poză before and after, cum arătam azi-dimineață în grădină amândoi și cum arătăm acum! Muncim cam câte 12 ore pe zi. Dar ne place, adică eu, dacă aveți nevoie de servicii de tapet, vopsitorie, sunt profesor. El cu curtea, cu grădina și cu altele, da. E o casă care are 10 ani și atunci renovăm tot ce a fost în ea', a declarat Anca Țurcașiu pentru Libertatea.

Screenshot 2026-10-26 121203SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 7)

Întrebat despre termenul la care vor putea declara casa finalizată și pregătită pentru inaugurare, Călin Șerban a făcut o estimare.

„Preconizăm ca până la sfârșitul anului să terminăm, să ne uităm în jur și să zicem că nu prea mai avem ce să facem. Design interior, tot… Iar ultimele decoruri, cele finale, și în curte și în interior, acelea sunt la sfârșit', a spus, pentru Libertatea, Călin Șerban.

Anca Țurcașiu a vorbit și despre vizitele făcute de părintele său. „Tata vine doar să se relaxeze', a spus zâmbind artista, moment în care Călin Șerban a completat prompt: „Tata e cu CTC-ul!'.

Anca Țurcașiu traversează una dintre cele mai frumoase și echilibrate perioade din viața sa. După mariajul de 22 de ani cu medicul Cristian Georgescu încheiat printr-un divorț dureros în 2020, artista și-a găsit, de câțiva ani, fericirea alături de Călin Șerban.

Cei doi vor aniversa 3 ani de relație în Asia, păstrându-și obiceiul de a începe noul an cu o vacanță exotică: „Cea de-a treia, de două luni de zile. Plecăm în Sri Lanka și vrem să facem și India. Pentru că sunt două țări pe care noi nu le-am explorat până acum, nici eu, nici Călin. Și vrem să mergem acolo', a spus Anca Țurcașiu pentru sursa citată.

Horoscop săptămânal 26 octombrie – 1 noiembrie 2026  | Libertatea

CONȚINUT VIDEO AVANTAJE
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Avantaje.ro