Cadouri de botez pentru fetițe? Iată care sunt cele mai speciale daruri pe care le poți oferi!

Copiii sunt cel mai frumos dar pe care îl poate primi cineva. Indiferent dacă este vorba de propriul copil, de nepoți sau copiii unor prieteni foarte dragi, în momentul în care cei mici își fac apariția în viața ta, se cuvine să îi serbezi și să le oferi aprecierea și atenția ta. Dacă ai fost invitat la botezul unei fetițe, este necesar să știi faptul că darul pe care-l vei face va avea nevoie de o aură specială.

Cadoul oferit cu această ocazie va fi probabil revizitat peste ani și ani, iar trecerea timpului va adăuga acestuia și o notă de nostalgie. Dacă vrei să faci un cadou cu adevărat special, este important să te gândești la acele obiecte pe care cea mică le va putea folosi și la maturitate ori pe care să le prețuiască pentru valoarea emoțională chiar și mai târziu în viață.

Iată care sunt cele mai speciale daruri pe care le poți oferi unei fetițe cu ocazia botezului

Cercei de aur

Cerceii de aur sunt un cadou minunat pentru orice femeie sau fetiță și va fi apreciat atât de părinții celei mici, cât și de aceasta odată ajunsă la vârsta maturității. Dacă vrei să oferi un set de cercei de aur cu adevărat special, verifică produsele celor de la B&B Shop. Poți alege cercei de aur galben sau aur alb, cu sau fără pietre prețioase, în funcție de ce consideri că i s-ar potrivi mai bine celei mici în momentul actual sau în viitor. Acest cadou este mereu unul de mare succes pentru că cerceii pe care îi dăruiești pot fi purtați oricând de-a lungul întregii vieți de către cea mică.

Suport special pentru certificatul de naștere

 Dacă vrei să oferi un cadou mult mai serios și cu note misterioase, oferă un suport special pentru certificatul de naștere. Alege unul aparte, din argint sau din orice alt material prețios. Găsești astfel de produse sub formă de sul în care poți păstra certificatul de naștere, iar unele sunt chiar lucrate de mână, ceea ce va da o aura mult mai specială acestui obiect. Suportul poate fi folosit de părinți și ulterior de copil. Dacă este vorba despre un suport confecționat din materiale prețioase, va putea fi dat mai departe, din generație în generație.

Tablou cu harta stelelor

Un cadou foarte iubit indiferent de vârsta la care îl dăruiești este tabloul cu harta stelelor în funcție de ziua de naștere. Un astfel de tablou astrologic prezintă harta cerului în momentul exact al nașterii persoanei căreia îi dăruiești acest cadou. Poate avea, de asemenea un mesaj sau anumite felicitări în partea de jos sau pe spatele diagramei. Optează pentru o variantă a cărei rame să fie decorată cât mai frumos. Este o ocazie prea specială pentru articole simple!

Așadar, cadoul perfect pentru o fetiță cu ocazia botezului este unul care să depășească granițele timpului și ale utilității. Oferă un cadou care să dețină și o aură sentimentală și simbolică, precum sunt cerceii de aur, suportul pentru certificatul de naștere sau un tablou cu harta stelelor personalizat. Astfel de cadouri vor rezista peste ani și vor aduce bucurie și mai târziu în viața fetiței.

Sursa foto: unspalsh.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial