Cabral a postat prima poză cu chipul fiului său, Tiago

Cabral și soția lui, Andreea Ibacka, au decis, ca în cazul fiicei lor, Namiko, să aștepte o perioadă până ca fiul lor, Tiago, să fie prezentat lumii.

La cele 6 luni, micul Tiago a fost arătat pentru prima oară în mediul online. Cabral a fost cel care a postat imaginea cu chipul acestuia, care are deja și cont de Instagram, la fel ca sora lui.

Mândrul tătic a scris în dreptul pozei: „El este Tiago Ibacka. Namiko îi spune Leagăn în continuare.
Noi… Minipufaretul, Ghiozdănel, Bombiță… în toate felurile-i spunem. E vesel. Timid. Și cam simpatic.'

Reacțiile au apărut imediat: „Vai, Cabralitos, ce mândrețe de băiețel ți-a făcut soția!', a scris Adela Popescu, iar Geanina Corondan a reacționat și ea: „Cam foarte simpatic! Să vă trăiască!!'

Cabral, tată de două fete și-un băiat

Despre Tiago a scris și Andreea Ibacka, soția lui Cabral, un text emoționant, în care a vorbit despre modul în care percepe bebelușeală, la cel de-al doilea copil.

„În mod absolut comun, mi-am propus ca a doua oară să mă bucur mai mult de bebelușeală. Să nu mai număr zilele fiecărei etape ce vine cu provocări, să nu aștept să treacă colicile, apoi durerile de dinți, primele săptămâni de diversificare, primii pași nesiguri, tantrumurile, insomniile ș.a.m.d. pentru a mă bucura 100% de experiența de mămică. Să nu verific aplicațiile mobile în căutarea acelor zile cu soare din dezvoltarea acestui pui de om (în care – vezi Doamne – ar trebui să fim mai radioși decât în celelalte) și să mă încarc din fiecare secundă petrecută alături de el. Sigur că atunci când avem o noapte mai bună, în care chiar legăm câteva ore de somn, tonusul meu este altul… și sunt convinsă că vom ajunge să avem asta mai des. Dar până una alta avem un drum de parcurs. Împreună. Cu foarte bune și câteva greutăți. Și cu toate că sunt momente, situații în care îmi fac autocritică fiindcă mi-aș dori să fiu mai înțeleaptă, mai organizată pentru copiii mei, sunt și momente în care mă felicit și mă țin de plan. De planul cu bucuria, de la el am pornit.'

Andreea Ibacka: „Nu mi-am pierdut niciodată răbdarea'

Actrița a povestit că relaxarea care i-a lipsit la Namiko și-a făcut simțită prezența, chiar și în lipsa somnului.

„Alături de Tiago am cunoscut o altă dimensiune a privării de somn, mult dincolo de experiența alături de Namiko (copilul demo). Chiar și așa, în cele aproximativ 160 de nopți nedormite consecutiv nu mi-am pierdut niciodată răbdarea, nu am încetat să-l alint, nu am ridicat tonul, nu am găsit motive să lipsesc nici o jumătate de noapte de lângă el. Băiețelul meu simpatic, dorit și – da – mega terorist cu somnul meu e la vârsta la care îți vine să-l bagi în buzunar, să-l porți nedezlipit, să-l pupi încontinuu (mai ales că nici nu se va împotrivi). Așa că până să-mi trântească și el un 'asta e treaba mea, mama!' (mi-a stat ceasul când am auzit-o prima oară de la sora lui)… pe noi doi o să ne găsiți frecvent așa.'

Familia lui CabralSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 4

Foto: Instagram

Citește și: Andreea Bălan: „Trăiesc acum ce n-am trăit în tinerețe'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete