Bunele maniere la prima întâlnire

Cel mai greu pas a fost făcut. Ați reușit să vorbiți, să vă cunoașteți (mai mult sau mai puțin) și să planificați o primă întâlnire. Acesta poate fi drumul către o relație de lungă durată. Tocmai de aceea experiența de la prima întâlnire poate avea o influență importantă pentru ceea ce va urma.

Te întrebi ce ar trebui să faci mai exact pentru a lăsa cea mai bună impresie? Ei bine, în acest context trebuie să discutăm și despre bunele maniere sau, altfel spus, despre cum să te porți cu partenera sau cu partenerul tău.

Pentru că nu sunteți foarte familiarizați unul cu altul, fiecare gest va conta. Partenerul nu știe exact care sunt valorile tale și cum gândești, iar o simplă interpretare greșită a unei vorbe sau a unui fapt minor poate influența succesul primei întâlniri. Spre exemplu, referințele sexuale sau chiar și o glumă ușor deplasată pot fi motive pentru care întâlnirea se poate termina mai repede decât ai planificat. Așa că, ai grijă ce vorbești, chiar dacă ai anumite așteptări. Nu e rău să ai un uPotent la tine, dar e mai bine ca discreția să fie la ea acasă.

Asigură-te că totul va merge ca la carte urmând sfaturile din acest articol.

Bunele maniere la prima întâlnire. Sfaturi pentru el și pentru ea

Bunele maniere se referă la un mod de a fi general, capabil să transmită anumite valori și principii, nu doar referitoare la prima întâlnire, ci la o perspectivă a ceea ce va însemna o posibilă relație de cuplu.

Altfel spus, impresia pe care o lași la prima întâlnire poate fi decisivă. 

Îmbrăcămintea adecvată

Ținuta spune multe de personalitatea fiecăruia dintre voi. Ai grijă să te îmbraci potrivit pentru locul în care urmează să vă întâlniți. Dacă mergeți la un restaurant exclusivist, o ținută elegantă este potrivită. Și, dacă urmează să vă plimbați prin parc, cu siguranță că vei avea nevoie de o îmbrăcăminte ceva mai relaxată.

Alege culori deschise și nu te îndepărta foarte mult de stilul tău obișnuit. Nu încerca să pari diferit sau să impresionezi pentru că, inevitabil, vei transmite un aer stingher. Hainele potrivite susțin stima de sine și te ajută să pășești încrezător și cu multă dezinvoltură. Dacă ai posibilitatea, întreabă-ți partenerul cum se va îmbrăca. Spune-i că vrei să vă asortați. Sinceritatea va fi mereu apreciată, la fel cum se va întâmplă și cu naturalețea ta.

Limbajul potrivit

Dacă este pentru prima dată când vorbiți pe îndelete, ai grijă ce tip de limbaj folosești. Nu, nu trebuie să fii excesiv de politicos sau de distant. Dar nici nu este bine să vorbești așa cum ai face-o cu cel mai bun prieten atunci când vă povestiți secrete sau când discutați despre cei din jurul vostru.

Începe conversația mai distant și cu un discurs mai riguros, echilibrat. Fii atent la toate semnalele pe care le primești de la cel de lângă tine. Vei vedea că totul va deveni mai relaxat pe măsură ce conversația evoluează. Îți vei da seama când este momentul să faci o glumă și, în funcție de reacția pe care o primești, îți vei da seama cum anume să îți adaptezi limbajul pentru ca totul să pară cât mai natural.

Locul în care vă întâlniți

Prima întâlnire nu trebuie să însemne neapărat o ieșire la cină. Puteți să faceți o plimbare în natură, să ieșiți la o înghețată sau să luați străzile orașului la pas. Important este să găsiți un moment care să fie pe placul vostru. Unul care să vă apropie și care să vă permită să discutați liber și natural.

Poți face un mic research înainte de a propune locul în care să vă întâlniți. Pofilele social media sunt un bun loc de unde să te inspiri. Acolo o să vezi care sunt preferințele obișnuite ale partenerului și, în funcție de acestea, poți găsi cu siguranță o oportunitate numai bună pentru o primă întâlnire de succes.

Inițiativa nu trebuie să vină neapărat de la bărbat. Propunerea locului, a zilei ori a momentului din zi pentru prima întâlnire poate fi chiar un prilej de dezbatere, unul în care să discutați liber și cu simțul umorului.

Cât despre finalul întâlnirii, nu ar trebui să existe nicio presiune. Este la alegerea voastră dacă întâlnirea se va finaliza în dormitor sau dacă mai așteptați până când să vă apropiați și din acest punct de vedere. Oricum, emoțiile pot fi uitate cu un mic ajutor, unul sub forma unor pastile pentru potență, sper exemplu. 

Cine plătește la final

Aceasta este o problemă des întâlnită și nu doar pentru cuplurile aflate la prima întâlnire. Da, bunele maniere spun că bărbatul este cel care se oferă să plătească consumația fie că vorbim despre o cină la restaurant sau o simplă înghețată în parc.

Cu toate acestea, nota de plată poate fi împărțită între parteneri fără niciun risc pentru orgoliul masculin. Cu toate acestea, bărbatul se va oferi să o facă, acesta fiind un gest încărcat de simboluri care demonstrează grija față de parteneră, amabilitatea, plăcerea personală sau nivelul de implicare și atenție ca urmare a modului în care prima întâlnire a decurs.

Oricum ar fi și orice ai face, bunul simț și bunele maniere nu se vor demoda niciodată. Ele se aplică atât în cazul bărbaților cât și al femeilor și demonstrează atenția și interesul adresat partenerului.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial