Bucate și mirodenii de poveste

18.04.2016, 19:18 . Actualizat 18.01.2017, 19:59

Camelia Botezatu este, de la prima la ultima sa fibră, o luptătoare. Pornind de la zero, a reușit să reinventeze cu imaginație, talent și cu o muncă titanică o editură românească de elită și să o păstreze în zona excelenței culturale.

Când te întâlneşti prima dată cu ea, Camelia nu pare nicicum încorsetată de demnitatea unei poziţii directoriale. Delicată şi expansivă, arată ca o visătoare liniştită şi învăluită într-un aer misterios şi ciudat.

Ştiu că a reuşit să facă să renască „Paideia, o editură elitistă rămasă din 1990 încoace un top al lecturilor intelectualiste. A „croit la planuri, la realizarea cărora s-a înhămat cu toate puterile, uneori de una singură, îndrăgostită nebuneşte de lumea literaturii mari şi de cultura servită în porţii uriaşe.

O carte care mi-a schimbat cursul vieţii

Nu ştiu însă cum a făcut asta. Cum s-a făcut că, aşa cum povesteşte chiar ea, „ieşită din prima tinereţe inginer instalator, de la planşetă şi de pe şantier, curioasă la oameni şi situaţii, mi-am răsucit cursul vieţii devenind editor şi producător de mirodenii populare sub influenţa lui Radu (n.r. – Radu Anton Roman) şi sub umbrela unei edituri de mare clasă. Am fost sedusă de cartea , în care Radu îi descrie fermecător pe români gătind prin toate văile țării.

Specialităţi de sare, condimente şi unicate gastronomice

„M-a impresionat felul în care această carte exuberantă stătea oarecum frivol printre miile de tomuri scorțoase: Platon, Aristotel, Philon din Alexandria, Blaga sau Cassirer. Citind din ea, m-am mai electrizat o dată și m-am sucit, schimbându-mi cursul vieții.

De o sinceritate nonconformistă, ca mai toți timizii, Camelia Botezatu recunoaşte că, uneori, a fost complexată de faptul că mulţi îi spuneau că se înhamă la o nebunie, mai ales când a decis să lanseze şi să dezvolte, nemaîntâlnit lucru pentru o editură, felurite şi rafinate specialităţi gastronomice de sare şi condimente: sare de vin nobil, sare neagră, sare verde de Levant, roşie cu iuţeli şi cu negrilică ori sare lichidă de vin cu pelin.

„Cum s-a întâmplat, de fapt? Această editură are un mentor, un profesor de filosofie veche, sexagenar, atent la cărți, pofticios peste măsură, curios la cum găteau sau gătesc alții, interesat de etnocultură culinară (țărănească, boierească, monastică) și editorul și nașul de căsătorie al regretatului scriitor Radu Anton Roman.

Moartea finului (produsă neașteptat acum un deceniu) a însemnat ducerea mai departe a firmei . Ea trebuia ținută în viață și, mai mult, opera putea fi continuată. Mă aflam la intersecția mai multor întâmplări, când prietenia mea cu inspiratorul Paideii și cu apropiații lui a deschis calea neașteptată de a prelua direcția acestei firme.

Cărţi din hârtie manuală, legate în piele sau mătase şi gravate

„Am hotărât să mă ocup de derivate, cărți emblematice pentru România, în formate potrivite de cadou, traduse în limbi străine, unele grupate în etui-uri prețioase făcute din hârtie manuală zbârcită, călcată și întărită, altele scrise prin gravare.

Tot la realizările unicat, de colecţie intră şi , cea mai mare carte legată în hârtie manuală, apărută în ultimul secol, în România. Deschis, el are aproape un metru lățime, jumătate pe înălțime și ceva mai puțin de un sfert de metru la cotor, este legat în piele (cu intarsii tot din piele) și brocart italian, iar hârtia este făcută de mână, foaie cu foaie, fiecare exemplar fiind unic – o adevărată bijuterie.

„Dar cea mai mare plăcere mi-a făcut să dezvolt inginerește, plecând de la textele și descoperirile lui Radu, feluri de sare și condimente potrivite țărănește sau boiereşte.

„Sărurile de artă gastronomică sunt în sine un mic univers: flori de sare gemă formate pe pereţii minelor adânci, înnobilate cu vin roșu prefiloxeric, preferată fiind Feteasca Neagră ţinută îndelung pe bob până la căderea brumei, ca să adune tărie. Camelia Botezatu nu este, însă, vreo naivă: ştie că în lumea editorială, în spatele a ceea ce se vede, e o competiţie dură, acerbă, seacă şi că, de fapt, totul e o muncă titanică.

Şi Camelia duce greul acestei munci: „Am planuri mari legate de aceste preocupări, oarecum excentrice, dar pentru minepline de farmec: visez să-i uimim pe oamenii care stau la masă, vorbind despre istoria culturală a locurilor noastre şi caut încontinuu căi de răspândire a acestui formidabil bun cultural.

O profesie de o naturalețe nostalgică

Viaţa ei, cea din spatele editurii, stă sub semnul echilibrului: „Aparent este o viață normală, cu sarcinile cotidiene împărțite cu soțul meu, arhitect, care «a proiectat» un copil reușit dinainte de a ne cunoaște, cu bucuria ceremoniilor împărtășite cu părinții, cu trasee aventuroase pe munte…

Acesta poate fi motivul pentru care am îmbrățișat adesea planuri temerare, în contrast cu firea mea cochetă, cu pasiunea pentru haine și cosmetice, cu vizitele la talciocuri, în căutarea de obiecte vechi care poartă farmecul și misterele unor vremuri depre care am citit numai în cărți.

Îmi place să aud, îmi place viața sensibilă, îmi place să trăiesc învăluită în muzica altor vremuri: clasic, jazz, pop elevat, muzica vechilor București sau muzica pierdută a satelor românești. Îmi plac locurile în care se creează comuniuni de sentimente, trăirea intensă. Cred că viața mea nu e atât marcată de modestie, cât de o naturalețe care își are sursa în sincere nostalgii.

Autor: Adrian Cîlţan

Foto: Dan Borzan