Bianca Drăgușanu, declarație neașteptată: „ Dacă mă întreabă cineva dacă țin cu Putin sau cu Zelensky, o să spun că îl iubesc pe Putin”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Bianca Drăgușanu atrage atenția cu aparițiile ei, dar și cu declarațiile controversate pe care le face. Într-un interviu recent a spus: „Îl iubesc pe Putin', afirmația pe care și-o asumă și nu o regretă că a făcut-o în spațiul public.

Într-un interviu pentru Fanatik, Bianca Drăgușanu a vorbit mai înainte de toate de vacanțe. La Milano ea merge foarte des, cunoaște orașul foarte bine, acolo obișnuiește și să facă cumpărături. „Îmi place să merg și să vizitez diverse obiective, dar depinde în ce țară mă duc.

Spre exemplu, în Italia, la Milano, am văzut de 100 de ori totul. Acum merg doar pentru shopping. În Thailanda, am văzut tot felul de obiective, îmi place și chestia asta. Dar nu îmi place să mă plictisesc. Dacă ar fi să mă gândesc la o țară unde nu am fost, dar nici nu aș vrea să merg, e Egiptul.

Sora mea s-a întors de curând de acolo și a spus că e ceva rău de tot. Oamenii se uită urât la femei, femeile sunt considerate niște obiecte. Eu nu suport lucrurile astea. Nu m-aș duce undeva unde există mentalitatea aceasta și prostia oamenilor, în general. Sunt îndoctrinați. În alte țări se venerează vaca, iar aici femeia e considerată obiect', a spus Bianca Drăgușanu, care, ulterior, a făcut declarațiile despre Vladimir Putin, președintele Rusiei.

„Eu țin în general cu dreptatea. Dacă mă întreabă cineva dacă țin cu Putin sau cu Zelensky, o să spun că îl iubesc pe Putin. E foarte șmecher. Putin nu dansează pe tocuri, ca Zelensky. Eu îmi asum ce spun întotdeauna. La fel cum îmi asum și tot ceea ce fac', a zis ea.

bianca-dragusanu-declaratii-3SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 4)

Și a continuat: „Mă mai judecă lumea, dar eu sunt sinceră și recunosc. Recunosc că sunt și obsedată de cumpărături. Eu dacă merg undeva, trebuie să fac shopping. Chiar și în vacanță, dacă sunt pe o insulă și nu am ce să cumpăr, fac shopping online. Apoi când vin acasă, am foarte multe colete care mă așteaptă la ușă.

Eu vara asta nu am fost plecată nicăieri. Ultima mea vacanță a fost prin martie, cam așa. Asta este situația, mie nu îmi place să merg singură. Voi pleca, mai încolo. Nu am fost eu plecata din țară, dar am rupt shopping-ul online', a mai declarat Bianca Drăgușanu.

A apărut ediția de august a revistei Avantaje

Am creat un număr special pentru toți cei care adoră să citească pe sezlong, la plajă, să răsfoiască o revistă cu informații de calitate dimineața la cafea sau să descopere cu satisfacție, ultimele cercetări medicale, sfaturi bazate pe zeci de studii ale specialiștilor nutriționiști, psihoterapeuți, traineri și beauty experts.

DOSAR SPECIAL – Istoria costumului de baie pentru femei este fascinantă și reflectă schimbările culturale, sociale și de modă de-a lungul timpului.

INTERVIURI

– Zeruya Shalev este una dintre cele mai cunoscute scriitoare israeliene, romanele ei fiind traduse în peste 27 de limbi. Un om care se apropie de cuvinte ca de un miracol a început prin a scrie poezie și abia apoi s-a îndreptat către proză. Cred că frazele ei delicate, ilustrând adesea momente de introspecție, încă păstrează suflul versurilor, printr-o aplecare spre metaforă, spre cuvintele care se așază unul lângă altul ca într-un șirag fragil. Excepție nu face nici romanul „Destin (Humanitas Fiction, 2023), cea mai recentă carte a autoarei.

– Cu 13 cărți la activ, Corina Ozon nu este doar o scriitoare prolifică, ci și una foarte versatilă, căreia-i place să surprindă, indiferent de genul pe care-l abordează. Publicat recent la editura Trei, romanul „Cineva în orașul ăsta te iubește e considerat de scriitorul Liviu Surugiu „un roman-fenomen, cum nu s-a mai scris la noi, comparat cu celebrul serial „Dosarele X și este o poveste care îmbină cu succes suspansul, misterul și iubirea.

SĂNĂTATE

– „Peste 90% dintre cancerele de col uterin sunt determinate de o infecție cu o tulpină HPV de risc înalt

– Obsesiile alimentare: este o linie foarte fină între a fi preocupată să mănânci sănătos și a face din asta o fixație. Cum știi când ai depășit granița?

Află mai multe din ediția print Avantaje august: https://magazines.ringier.ro/brands/avantaje/

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete