Bănel Nicoliță a trăit în sărăcie lucie: „Mama nici nu mai mânca”

Bănel Nicoliță a trăit în sărăcie lucie: „Mama nici nu mai mânca”

Bănel Nicoliță a fost mereu foarte discret în ceea ce privește viață personală. Acesta a ajuns prin muncă, pasiune și devotament un fotbalist celebru, însă nu a uitat de unde a plecat.

Fostul mijlocaș al echipei de fotbal Steaua s-a născut într-o familie foarte săracă de etnie romă din Făurei, Județul Brăila. Locuind într-o casă de chirpici, copilăria sa a fost extrem de grea și uneori el și familia lui nu aveau ce pune pe masă.

Alături de mama sa, Bănel a făcut dezvăluiri extrem de triste în cadrul unei emisiuni TV.
Deși acum locuiesc într-o casă mare, cu etaj și multe camere, chinurile din trecut au lăsat cicatrici adânci în sufletul acestora.

'Dormeam câte trei în pat înainte, casele erau din chirpici. Nu erau gaze atunci, a fost foarte greu, nu aveam o situație financiară bună. Acum maică-mea dă drumul la gaze și stă frumos în pat. Bucuria ei cea mai mare este că ne vede pe noi fericiți și cu un viitor. Mama pentru mine este totul. Săraca venea de la muncă și imediat ne făcea de mâncare, ea nici nu mai mânca. Nu ține cont de nimic și se uită pe ea, pentru noi', a declarat Bănel Nicoliță.

El este recunoscător mamei sale pentru lupta pe care a dus-o ani de zile pentru a le oferi ceva de mâncare. Tocmai din acest motiv el nu a uitat niciodată de unde a plecat și și-a ajutat familia foarte mult atunci când a reușit să devină un fotbalist celebru. A fost poreclit „Jardel' după celebru atacant brazilian Mario Jardel.

Mama sa a declarat că tot ce are acum este doar datorită lui Bănel.

'Sunt mândră de el că a fost un băiat înțelept, muncitor. El a fost ajutorul nostru, al familiei. El a făcut casa, cât a fost la Steaua. Atunci, uneori nu aveam lemne, era frig, era greu. Acum îmi doresc să fiu eu și băieții bine și sănătoși', a spus Marița, mama sportivului, în cadrul emisiunii TV.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Diva Hair
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Avantaje.ro