Atracții istorice și plaje exotice în Antalya

Perla stațiunilor din Turcia și una dintre cele mai ofertante așezări de la Marea Mediterană este celebra Antalya. Acesta este locul potrivit pentru a te desfăta în vacanță, combinând sesiunile de plajă, reprizele de înot sau sporturi nautice cu mâncarea tradițională și excursiile montante.

Pentru că Antalya are privilegiul de-a îmbina marea și muntele, acest relief variat a fost punctul de plecare al unei povești de succes: turismul. Turcii sunt campionii ofertelor all și ultra all inclusive, așa că te poți bucura de sejur fără alte mari bătăi de cap financiare, cu numeroase oportunități distractive de a petrece timpul. Spectaculoasa stațiune Antalya poate fi descoperită anul acesta alături de AeroVacanțe! Turoperatorul a pregătit Oferte Speciale la pachetele charter cu zbor din Oradea ce includ: 7 nopti de cazare cu mese conform programului ales, transport avion, taxe de aeroport, transfer aeroport-hotel-aeroport și asistență turistică, la tarife de la 298 euro/persoană!   

Farmecul de odinioară al Antalyei

Orașul vechi (Kaleici) al Antalyei este asemănător unui mare labirint. Casele construite în stil otoman au fost reabilitate, dar și-au păstrat parfumul trecutului. Străzile sunt pietruite și la tot pasul întâlnești magazine de suveniruri, restaurante și galerii de artă. Piața principală este străjuită de o poartă de cetate și de un turn de ceas îmbrăcat în piatră.

Seducător este și Portul Vechi din Antalya, unde poți admira yahturi, bărci și vaporașe pline de culoare ce așteaptă să plece spre orizontul imaginat de depărtările Mediteranei. Poți face shopping la numeroasele buticuri din zonă sau poți să savurezi o cafea autentică turcească într-o cafenea cu o priveliște minunată asupra portului și a mării.

Un falnic minaret atrage privirile și curiozitatea tuturor celor care trec pragul Antalyei. A fost construit de sultanul Seljuk Alaeddin Keykubad, în secolul al XIII-lea. Un secol mai târziu a fost inaugurată și moscheea, care este funcțională și astăzi.

Experiențe de neuitat

Plecând din Antalya, într-o scurtă excursie, poți vizita Aspendos, un prețios sit arheologic. Este locul unde se găsește un teatru antic, restaurat odată cu trecerea timpului, și care putea să găzduiască 15.000 de spectatori.

În Munții Taurus, la 1.000 de metri altitudine, vei găsi orașul antic Termessos, cu un trecut istoric deosebit. Alexandru cel Mare n-a putut să supună citadela în interiorul căreia astăzi mai pot fi admirate piețe, temple și depozite.

Plajele din Antalya sunt primitoare și satisfac toate gusturile. În stațiunea Kemer, aflată la poalele munților Taurus, sunt plaje sălbatice formate din pietricele. Aici se vor simți excelent turiștii care vor să evite căldura excesivă, pentru că temperaturile sunt mai scăzute, datorită vecinătății muntelui. Cele mai căutate plaje cu nisip fin se găsesc în Lara, stațiunea care se învecinează cu orașul Antalya. De-a lungul plajei se pot vedea eucalipți și pini, care oferă un farmec aparte zonei.

Și în exclusivista stațiune Belek există plaje cu nisip fin, iar intrarea în apă nu este abruptă, ceea ce o face foarte potrivită și pentru familiile cu copii. Cei pasionați de golf pot practica acest sport pe terenul aflat în localitate. Extrem de accesibile și ospitaliere sunt și plajele din localitățile Alanya și Side, locuri numai bune pentru o sesiune de bronzat.

Sursa foto: pixabay.com

de Geanina Ichim

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta