Aproximativ 5% dintre români suferă de psoriazis. Boala NU este transmisibilă

Aproximativ 5% dintre români suferă de psoriazis

Psoriazisul nu este o boală contagioasă – acesta este principalul mesaj pe care Societatea Română de Dermatologie (SRD) îl transmite populației, în scopul limitării stigmatizării sociale și profesionale a pacientului.

Aproximativ 5% dintre români suferă de psoriazis

Potrivit datelor preliminare ale Proiectului Național privind prevalența psoriazisului și a psoriazisului artropatic în România, aproximativ 5% din populația țării suferă de psoriazis.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), psoriazisul este a 5-a cea mai importantă boală cronică netransmisibilă, alături de boli precum diabetul, cancerul, bolile cardiovasculare sau respiratorii. Boala afectează nu doar pielea, ci şi alte organe, ducând frecvent la complicaţii.

De aceea, Societatea Română de Dermatologie subliniază necesitatea unui management adecvat al acestei afecţiuni, în vederea creşterii calităţii vieţii pacientului și atrage atenția asupra importanței diagnosticului precoce și a îngrijirii de specialitate.

Psoriazisul este mai mult decât o boală de piele, este o afecțiune care trece de bariera tegumentului și are multe comorbidități, acesta fiind si semnalul de alarmă transmis la nivel mondial, prin intermediul campaniei Lets get CONNECTED. De aceea, în tratarea sa, nu trebuie neglijat
consultul interdisciplinar, având medicul dermatolog drept pilon central. Dacă este corect gestionat, psoriazisul poate fi controlat și tratat”, explică Dr. Alin Nicolescu, medic primar dermatovenerologie, Secretar General al Societăţii Române de Dermatologie.

Vestea bună este aceea că pacienții din România beneficiază, la ora actuală, de tratamente de ultimă oră, asemănătoare celor din Germania și Franța, tratamente accesibile, compensate, multe dintre acestea gratuite.

Aproximativ 5% dintre români suferă de psoriazis

Dr. Alin Nicolescu, medic primar dermatovenerologie, Secretar General al Societăţii Române de Dermatologie

Psoriazisul NU este transmisibil

Medicii dermatologi atrag atenția că lipsa de informare în ceea ce privește psoriazisul face ca publicul larg să perceapă greșit această afecțiune cu implicații severe la nivel psihosocial și în viața de zi cu zi a pacienților. Pentru că se consideră o boală contagioasă, oamenii evită să intre în
contact direct cu pacienții, ducând la stigmatizarea și izolarea lor.

Stigma socio-profesională scade semnificativ calitatea vieții bolnavilor, aceștia ajungând să se confrunte cu un nivel crescut de depresie. Un procent foarte mare de pacienți cu psoriazis au avut gânduri suicidale. Statisticile referitoare la impactul psihologic asupra pacienților sunt îngrijorătoare:

  • 43% dintre bolnavi consideră că psoriazisul este o 'ruşine socială';
  • 60% dintre pacienţi suferă de episoade depresive;
  • 1 din 3 bolnavi a avut un gând suicidal într-un anumit moment;
  • 50% dintre pacienţi relatează o calitate a vieţii scăzută din cauza discriminării la locul de muncă;
  • 62% dintre pacienţi se confruntă cu probleme financiare din cauza bolii.

Și la nivel socio-economic, consecințele stigmatizării bolnavilor de psoriazis sunt dintre cele mai grave: pacienţii cu psoriazis sever ratează anual în medie între 3 şi 26 de zile de muncă, în timp ce 23% dintre aceştia afirmă că psoriazisul a influenţat alegerea unei cariere profesionale.

Diagnosticat la timp, un pacient cu psoriazis poate să ducă o viață normală. De aceea, este foarte important ca acesta să se prezinte la medicul dermatolog, el fiind singurul care poate stabili diagnosticul și, numai cu ajutorul său, pacientul poate să țină boala sub control. Există o varietate de tratamente, de la tratamente locale până la cele mai noi soluții de tratament biologic. Iar prin vizitele regulate la medic și un stil de viață sănătos, constând într-o dietă echilibrată, mișcare, gestionarea stresului și o stare mentală pozitivă, leziunile pot dispărea și calitatea vieții pacientului nu este afectată', adaugă dr. Alin Nicolescu.

Cauzele și factorii de risc ai psoriazisului

Psoriazisul apare pe un fond genetic, sub influenţa anumitor factori declanşatori. Boala afectează în proporţii egale femeile şi bărbaţii, vârsta medie de debut fiind în general situată în intervalul 15-30 de ani, însă poate să apară la orice vârstă, inclusiv la copii.

Cauzele exacte ale psoriazisului nu sunt cunoscute. Este însă confirmat faptul că boala este legată de sistemul imunitar şi că există o predispoziţie genetică de a dezvolta această afecţiune. Stresul mental şi emoţional este un factor important care determină exacerbarea bolii.

De obicei, leziunile apar pe coate, genunchi, scalp, regiunea lombară a spatelui. În anumite cazuri, psoriazisul se poate extinde şi la nivelul unghiilor sau palmelor sau pe oricare regiune corporală.

Pe pagina de Facebook Afla totul despre PSO, pacienții cu psoriazis, dar şi toți cei interesaţi pot afla mai multe despre această boală, pot adresa întrebări medicilor, pot primi sfaturi din partea specialiştilor sau îşi pot împărtăşi povestea.

Citeste si

Totul despre psoriazis: factori, remedii, cazuri

Ce impact au stările de spirit asupra pielii? Uite ce trebuie să faci pentru a preveni apariția problemelor dermatologice

Foto: shutterstock, PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri