Anunțul făcut de Theo Rose despre al doilea copil. Cântăreața și-a luat fanii prin surprindere: „M-am adaptat la viața de familie”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Theo Rose traversează una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa, bucurându-se de fiecare clipă petrecută alături de fiul ei, Sasha, și de soțul său, regizorul Anghel Damian. Artista a vorbit recent pentru Click! despre cum își va petrece sărbătorile de iarnă, dar și despre viața de mamă, mărturisind că nu se grăbește deloc să mai aducă pe lume un al doilea copil.

Cântăreața a spus că și-a planificat din timp concertele din preajma Anului Nou, pentru a evita oboseala și pentru a putea petrece momente de calitate cu familia.
Am o cântare! Una pe 30 decembrie și am și pe 1 ianuarie. Mi le-am organizat diferit, ca să nu leșin după seara de Revelion.
Trebuie să începi anul odihnit. Cum începi anul așa îți va merge. Așa că am organizat cântările pe trei zile ca să fiu odihnită. Le-am organizat cu creier anul acesta!
', a spus Theo Rose.

Sprijinul mamei și adaptarea la viața de familie

Întrebată cum se descurcă Sasha în perioada aglomerată de dinaintea Sărbătorilor, artista a povestit că mama ei o ajută enorm.
Acum este cu mama acasă, iar de Sărbători va fi cu tot cu mama, cu noi. Nu cânt târziu, m-am organizat să fie bine, m-am adaptat la viața de familie, sunt o mamă cu adevărat!', a declarat vedeta.

Sasha, fiul lui Theo Rose (5)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 5)

Theo Rose a mărturisit că, deocamdată, nu își dorește să mai aibă un copil, preferând să se bucure de perioada în care Sasha crește și descoperă lumea.
Nu-mi doresc în 2026 un copilaș. Abia am înțeles ce e asta! Acum, mai stau un pic să mă bucur de el, acum am început să-mi placă. Nu mai sunt obosită, doarme copilul noaptea. Mi-am adaptat programul la el, îl duc dimineața la grădiniță ca să nu existe probleme de nici un fel.', a spus artista.

Theo privește cu recunoștință spre anul care se încheie, spunând că 2025 a fost unul plin de binecuvântări.
A fost un an bun! La mine de când a început cu Anghel a fost numai bine. Așa a vrut Dumnezeu să fie! Am fost și la biserică, mă rog și la Dumnezeu în fiecare seară, îi mulțumesc că mi-a ales un destin frumos. Sper să fie tot așa!', a adăugat ea.

Anghel Damian, despre cum se împarte între familie și carieră

Deși ambii au cariere solicitante, Theo Rose și Anghel Damian încearcă să petreacă cât mai mult timp alături de fiul lor. Regizorul și scenaristul serialului Groapa a povestit, într-un interviu acordat revistei VIVA!, cum reușește să îmbine munca și viața de familie.

„Ăla mic a crescut. Merge la grădiniță. Grădinița este cu toate problemele sau cu lucrurile frumoase ale ei. Sasha a crescut. Este plin de energie. Noi suntem oameni care muncesc mult, dar în munca noastră nu cred că dispunem de asemenea resurse, de asemenea energie.

Este fascinant să vezi câtă energie are un copil, cât de plin e universul lui, cât de bogat este și, totuși, ce înseamnă descoperirea asta a lumii. Perioada aceasta este ca un burete și, practic, tu prin ochii lui începi să-ți pui niște probleme pe care nu ți le-ai mai pus.

Apropo de sens, de viața… Încep întrebările. Sunt niște întrebări existențiale filosofice, dacă stai să te gândești, chiar dacă sunt într-o formă mai urâtă sau cu mai puține cuvinte. Toate întrebările copiilor sunt întrebări despre sens, despre viață, de ce se întâmplă așa, de ce se întâmplă altfel și asta ne obligă și pe noi să ne redescoperim, practic.

Avem un ajutor cam jumătate de zi, dar practic el are programul lui fix. Până la ora 12 este la grădiniță, după care are somnul de după-masă, apoi avem un ajutor până la ora 17. Iar de la ora 17 ne împărțim, ori amândoi, ori unul dintre noi, și facem în așa fel să ne facem activitățile de familie. El oricum este un copil care se culcă foarte târziu, probabil din cauza activităților noastre. Se culcă la 12 noaptea. Așa că de la ora 17 la 12 noaptea, noi suntem cu el.

De la 17 la 12 noaptea sunt aproape opt ore de muncă. El e foarte fericit cu noi. Noi suntem terminați la ora 22.30, iar el încă are resurse: aleargă prin casă, ne jucăm de-a v-ați ascunselea și facem tot felul de jocuri', a spus Anghel Damian.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete