Anunțul Andreei Berecleanu despre cei doi copii ai ei, care locuiesc la Londra. „Eva a primit prima ofertă de job. Petru e la studii”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Andreea Berecleanu, în vârstă de 50 de ani, este una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV de știri și mamă a doi copii, Eva și Petru, din căsnicia cu Andrei Zaharescu, de care vedeta Prima TV a divorțat în 2013. În prezent, Andreea este căsătorită cu medicul estetcian Constantin Stan.

Andreea Berecleanu a obținut recent o diplomă importantă la Premiile Excelenței Feminine. În cadrul evenimentului, pezentatoarea de știri de la Prima TV a primit o veste mare de la fiica ei, Eva, stabilită de opt ani în Anglia, pentru studii. Vedeta TV a declarat că își așteaptă copiii acasă, de Paște.

eva-zaharescu-fiica-andreea-berecleanu (13)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 7)

„Copiii mei vin acum, de Paște, în țară. Ei sunt la Londra și abia aștept să vină amândoi acasă. Vor sta două săptămâni, pentru că este vacanța de Paște. Și sunt foarte fericită că, acum așa s-a nimerit să fie împreună Paștele Catolic cu cel Ortodox și, Petru să aibă de la facultate această vacanță generoasă. Eva la fel. Așa încât o să stau foarte mult cu ei și o să petrecem mult timp împreună. Bineînțeles că o să le gătesc ce le place și o să mă bucur din plin de ei.

Cred că sunt doi ani, dacă nu cumva chiar trei ani de când a plecat și Petru la studii. Da, pot să spun că m-am obișnuit acum. A fost mult mai greu când a plecat și Petru. Eva este plecată deja de opt ani, dar suntem în permanentă legătură telefonic și sufletește', a spus Andreea Berecleanu pentru revista VIVA!

Între cei doi frați relația este una strânsă și se ajută unul pe altul, de fiecare dată, mai ales că aceștia locuiesc împreună.

„Locuiesc împreună până în momentul de față. Exact înainte de a fi invitată pe scenă, Eva mi-a dat un mesaj, pentru că a primit prima ofertă de job. Și sunt foarte fericită. Practic, a fost primul premiu din această seară pentru mine, în afară de cel pe care mi l-au oferit organizatorii acestei gale. Sunt foarte bucuroasă și îmi doresc să fie într-un ceas bun!

Sunt alături de ei. Petru este încă student. Îi țin aproape. Este dorința pe care eu am avut-o din capul locului atunci când am hotărât și mi-am dorit al doilea copil. Și iată că ei se iubesc și sunt apropiați, așa cum e normal să fie doi frați', a mai spus Andreea pentru sursa citată.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Avantaje.ro