Anisia Gafton și Florin Serghei s-au căsătorit! Cum a arătat graviduța la cununia civilă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Momente din cale afară de emoționante pentru Anisia Gafton și partenerul ei de viață, Florin Serghei. Cei doi viitori părinți s-au căsătorit marți, 5 mai, în fața ofițerului de la Starea civilă, într-un cadru restrâns, format din familie și apropiați, și au postat deja primele fotografii în calitate de soț și soție.

'Nu ne îmbrăcăm frumos dar și când o facem, o facem din motive importante', a scris jucăuș, pătrunsă de măreția momentului, Anisia Gafton pe rețelele de socializare, acolo unde le-a arătat fanilor și ce constumație a ales pentru ziua ce mare.

În timp ce Serghei, mai mic decât ea, a optat pentru un costum bleumarin, cămașă albă și pantofi maronii, miresica Anisia a îmbrăcat un top alb, din satin, decoltat, așa cum îi stă bine uneoi viitoare mămici cu corpul în voluptoasă schimbare, o fustă lungă, tricotată, ușor transparentă, peste care a îmbrăcat un sacou alb, accesorizat cu o fundă și pene pe umărul drept. Și-a accesorizat ținuta cu un colier și cercei, iar părul l-a strâns la spate, lăsând în față, sexy, doar o șuviță.

Machiajul a fost unul ușor, natural, de vară, strălucirea de graviduță fiind suficientă pentru a arăta ca o păpușă Barbie.

Nu ne îmbrăcăm frumos dar și când o facem , o facem din motive importanteStyling @ely_adam Rochi (4)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 13)

Ce diferență de vârstă e între Anisia și Serghei, viitori părinți

La începutul lunii aprilie, Anisia, în vârstă de 42 de ani, și Serghei, de 34 de ani, au anunțat că urmează să devină părinți pentru prima dată.

Anisia Gafton si Serghei in vacantaSeparatorVEZI FOTOPOZA (5 / 13)

Vedeta povestea recent pe rețelele de socializare cum se simte în primul trimestru de sarcină.

„Vă spun sincer…partea grea la o sarcină, mai ales în primul trimestru, în general, nu e neapărat o regulă (poate tu ești norocoasă și treci ca vodă prin lobodă) este ca în fiecare dimineață ceasul deșteptător este un pic de greață, mai dă cu snooze când e mai soft, în unele situații vomă, că după jumătate de zi ți-e somn de parcă ai lucrat la sapă, mai bagi un plâns, mai un râs, mai o instabilitate emoțională… ce să mai… devii Serghei care a băut multă bere. «Radiez» cum s-ar zice.

5 știri by Libertatea cu Dorin Chioțea – Cele mai virale știri ale săptămânii

CONȚINUT VIDEO AVANTAJE

Dar nu pot să neg și părțile frumoase în această perioadă, și anume că… îți cresc SÂNII!!!!!! Ai sâni de mamă. Ești trecută prin ploaie, prin vânt, cu crengile la pământ , dar merele stau țapene în copac. Băutura preferată e «Milf shake»… Ooooo, glumițe. Recunosc că mă bucur de asta. Deci dacă vreți să vă crească sânii frumos, natural, nu vă dați cu tinctură de mărar, răspunsul e: SARCINAA! cea mai bună metodă, recomand', a transmis toată numai un zâmbet Anisia Gafton.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete