Andreea Marin, decizie radicală în privința fiicei sale: „A văzut nemijlocit ce înseamnă efectul stupefiantelor”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Andreea Marin a luat o decizie radicală în privința educației pe care i-o oferă fiicei sale. Violeta a stat departe până la această vârstă de tentații și anturaje care ar putea să o influențeze negativ.

Andreea Marin, fosta prezentatoare de la „Surprize, surprize!”, a vorbit într-un interviu pentru cancan.ro despre decizia pe care a luat-o în privința fiicei sale, Violeta, în ceea ce privește educația acesteia. Andreea Marin a avut grijă ca Violeta, în vârstă de 16 ani, să stea departe de tentații și anturaje care ar putea influența negativ viața ei.

Fosta prezentatoare a mărturisit că fiica ei a avut ocazia să vadă cu ochii ei ce înseamnă efectul stupefiantelor, al alcoolului și al tutunului. Pentru a-i oferi o perspectivă reală asupra consecințelor negative ale unor alegeri greșite, Violeta a început să lucreze ca voluntar la o asociație internațională care se ocupă de ajutorarea tinerilor care se confruntă cu probleme legate de droguri și alcool.

„Pentru că se întâmplă atâtea nenorociri în această țară, pentru că adolescenții cad pradă tentațiilor cu alcool, droguri, fumat, în ultimul an și jumătate, mai ales, am pus accentul pe acest aspect. Ea face de mai bine de un an, voluntariat într-o asociație internațională, care activează și-n România și se ocupă în mod explicit de ajutorarea tinerilor care cad pradă acestor tentații, prin readucerea lor la o viață de normalitate. Cred că a fost cea mai bună decizie, pentru că așa a văzut nemijlocit ce înseamnă efectul stupefiantelor, efectul pe care țigările sau alcoolul îl poate avea în viața unui adolescent.'

Deși este destul de strictă cu fiica sa, Andreea Marin își dorește să ofere lui Violeta și libertatea necesară pentru a-și dezvolta încrederea în sine și independența. Totuși, supervizarea părintelui este prezentă atunci când este nevoie. Decizia lui Andreea Marin de a-i oferi fiicei sale o educație aleasă și de a-i arăta consecințele negative ale unor alegeri greșite reprezintă un exemplu de implicare și responsabilitate parentală.

„Aceste lucruri țin de normalitate. Un adolescent trebuie să aibă și acel zbor spre lucruri făcute de unul singur, de a-și căpăta încrederea în sine, și ușor, ușor, o independență de a se descurca pe picioarele sale. Dar, bineînțeles, atunci când este nevoie, cu supervizarea părintelui.'

andreea si violetaaaSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 11)

A apărut ediția de august a revistei Avantaje

Am creat un număr special pentru toți cei care adoră să citească pe sezlong, la plajă, să răsfoiască o revistă cu informații de calitate dimineața la cafea sau să descopere cu satisfacție, ultimele cercetări medicale, sfaturi bazate pe zeci de studii ale specialiștilor nutriționiști, psihoterapeuți, traineri și beauty experts.

DOSAR SPECIAL – Istoria costumului de baie pentru femei este fascinantă și reflectă schimbările culturale, sociale și de modă de-a lungul timpului.

INTERVIURI

– Zeruya Shalev este una dintre cele mai cunoscute scriitoare israeliene, romanele ei fiind traduse în peste 27 de limbi. Un om care se apropie de cuvinte ca de un miracol a început prin a scrie poezie și abia apoi s-a îndreptat către proză. Cred că frazele ei delicate, ilustrând adesea momente de introspecție, încă păstrează suflul versurilor, printr-o aplecare spre metaforă, spre cuvintele care se așază unul lângă altul ca într-un șirag fragil. Excepție nu face nici romanul „Destin' (Humanitas Fiction, 2023), cea mai recentă carte a autoarei.

– Cu 13 cărți la activ, Corina Ozon nu este doar o scriitoare prolifică, ci și una foarte versatilă, căreia-i place să surprindă, indiferent de genul pe care-l abordează. Publicat recent la editura Trei, romanul „Cineva în orașul ăsta te iubește' e considerat de scriitorul Liviu Surugiu „un roman-fenomen, cum nu s-a mai scris' la noi, comparat cu celebrul serial „Dosarele X' și este o poveste care îmbină cu succes suspansul, misterul și iubirea.

SĂNĂTATE

– „Peste 90% dintre cancerele de col uterin sunt determinate de o infecție cu o tulpină HPV de risc înalt'

– Obsesiile alimentare: este o linie foarte fină între a fi preocupată să mănânci sănătos și a face din asta o fixație. Cum știi când ai depășit granița?

Află mai multe din ediția print Avantaje august: https://magazines.ringier.ro/brands/avantaje/

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete