Andra, speriată de războiul din Ucraina declanșat de Rusia: „. Nu-mi vine să cred că vorbim despre acest lucru, mai ales după o pandemie”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Andra a făcut primele declarații despre războiul din Ucraina. Cântăreața se gândește cu speranță la toți oamenii din zona de conflict care suferă, care sunt răniți din cauza invaziei Rusiei. Se bucură însă că românii le-au sărit în ajutor ucrainienilor.

„Este oribil ceea ce se întâmplă, iar cel mai greu este când te uiți la știri și vezi oamenii care încearcă să fugă de acolo, iar tu nu poți face nimic pentru a opri războiul. Toată lumea se implică pentru a ajuta, ceea ce este minunat! De când ești părinte, să vezi copiii în acea zonă, este greu. Nu-mi vine să cred că vorbim despre acest lucru, mai ales după o pandemie. Mai bine aș duce încă doi ani de pandemie și de purtat mască, decât ceea ce am văzut că se întâmplă în Ucraina', a declarat Andra pentru click.ro.

Anca Serea le-a sărit în ajutor ucrainienilor

Și Anca Serea a făcut declarații pe marginea acestui subiect. Ea s-a implicat, a fost voluntar în vama Isaccea, unde a pregătit pachete pentru ucrainieni. „Am niște emoții cum n-am avut niciodată. Nu sunt în cea mai bună stare a mea. De când m-a întors de acolo mi se pare că nu-mi găsesc liniștea. Dimensiunile catastrofei sunt mult mai mari decât ceea ce vedem noi ca și informație pe telefon. Nu mi s-a părut suficient doar să fac niște donații. Adi era plecat, a venit aseară. Am luat decizia să plec cu un prieten de familie și logodnica lui.

Nu am cerut, am dat fix două telefoane și m-am lovit de răspunsul negativ al oamenilor, replica a fost că ‘am donat deja. Am plecat cu o mașină foarte mare, pe care noi o folosim când plecăm în vacanță. Îți dai seama că nu am resursele financiare pe care mi le-aș fi dorit. Am primit o listă de la autorități.', a mărturisit Anca Serea într-o emisiune la TV.

Vedeta a fost marcată de suferința oamenilor de acolo. „Am văzut un cort amărât, luat de vânt. Am văzut oameni în scaun cu rotile care nu vorbeau nici un fel de limbă străină. Am văzut multe mame care erau disperate și încercau să-și tragă sufletul în niște căsuțe ale vameșilor de acolo.', a povestit vedeta.

„Eu am refuzat să vorbesc cu cineva, nu astea au fost intențiile mele. Nu am simțit că trebuie să filmăm. Prima mea reacție a fost…. m-am prăbușit pe un calorifer. Am văzut mămici care erau așezate pe o saltea cu copiii, unii prematuri, abia dacă aveau 2-3 luni.', a mai dezvăluit soția lui Adi Sînă.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete