Anca Pandrea a murit: „Ne luăm rămas-bun de la o mare artistă și un suflet delicat”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2022/07/anca-pandrea-probleme-4.jpg)
Anca Pandrea a murit la vârsta de 80 de ani. Vestea tristă a fost anunțată în seara zilei de luni, 31 august, și a îndurerat lumea teatrului și a filmului românesc. Îndrăgită de public pentru rolurile sale, dar și pentru impresionanta poveste de iubire trăită alături de regretatul actor Iurie Darie, Anca Pandrea lasă în urmă o carieră importantă și numeroase amintiri pentru cei care au admirat-o de-a lungul anilor.
Anca Pandrea a murit la vârsta de 80 de ani, anunță viva.ro, lăsând în urmă un gol imens. Îndrăgita actriță s-a stins din viață după o perioadă dificilă, în care s-a confruntat cu probleme grave de sănătate. Puțini știau că văduva lui Iurie Darie era internată de câteva săptămâni în spital. Dispariția sa reprezintă o pierdere uriașă pentru lumea artistică românească.
Anca Pandrea a murit la 80 de ani
Marea actriță Anca Pandrea a murit la 80 de ani, lăsând un gol în sufletele tuturor. Anunțul devastator a fost făcut de prietena și apropiata familiei, care a transmis un mesaj celor care au cunoscut-o pe îndrăgita actriță.
„Anca Pandrea (1946–2026)
Cu profundă durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a celei care a fost Anca Pandrea, actriță emblematică a teatrului și cinematografiei românești.
Născută pe 16 februarie 1946 la Făgăraș, Anca Pandrea a luminat scena culturală românească prin talent, rafinament și sensibilitate artistică. De-a lungul unei cariere impresionante, a dat viață unor personaje memorabile, rămânând în amintirea publicului prin devotamentul și pasiunea sa pentru artă.
În afara scenei, Anca Pandrea a fost un exemplu de loialitate și iubire necondiționată, trăind o poveste de dragoste unică alături de regretatul actor Iurie Darie, alături de care a împărtășit peste două decenii de viață și emoție.
Ne luăm rămas-bun de la o mare artistă și un suflet delicat. Amintirea ei va rămâne vie în inimile celor care au cunoscut-o, au admirat-o și au iubit-o.
Dumnezeu s-o odihnească în pace.
Slujba de înmormântare si alte detalii le vom anunța mâine!
Familia roagă presa și publicul să respecte intimitatea acestor momente grele, este mesajul transmis de prietena marii actrițe, printr-un mesaj pe WhatsApp, apropiaților.
Mesajul lui Cristi Brancu după moartea Ancăi Pandrea
La scurt timp după imensa pierdere, și Cristi Brancu a transmis un mesaj de condoleanțe: „S-a stins din viață actrița Anca Pandrea. Dumnezeu să-i așeze sufletul lângă cei drepți și să o odihnească în pace! Echipa Exclusiv Vip!„, a transmis pe rețelele de socializare.
Prezentatorul Cristi Brancu mărturisea, în urmă cu aproximativ două săptămâni, că primise vești îngrijorătoare despre starea de sănătate a Ancăi Pandrea. Actrița se simțea rău și se afla internată la Centrul de Sănătate Multifuncțional „Sfântul Nectarie'.
Potrivit declarațiilor lui Cristi Brancu, actrița se deplasa cu dificultate, iar starea sa de sănătate se agravase considerabil. În ultima perioadă, aceasta devenise dependentă de aparatul de oxigen.
Povestea de dragoste a Ancăi Pandrea cu Iurie Darie
Moartea Ancăi Pandrea, la 80 de ani, închide una dintre cele mai cunoscute povești de iubire din lumea artistică românească. Aproape trei decenii, actrița și Iurie Darie au fost de nedespărțit, iar după moartea actorului, pe 9 noiembrie 2012, Anca Pandrea a continuat să vorbească despre „Iura', să-i păstreze fotografiile și să-i marcheze aniversările.
Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată la Satu Mare, unde Anca Pandrea era actriță, iar Iurie Darie venise în turneu cu Teatrul de Comedie. S-au reîntâlnit ulterior la București, când au devenit colegi la același teatru. La vremea respectivă, fiecare avea propria viață sentimentală, iar Anca Pandrea era apropiată inclusiv de Consuela Roșu, soția actorului și mama regizorului Alexandru „Ducu' Darie.
După moartea Consuelei, relația dintre Anca Pandrea și Iurie Darie s-a transformat treptat într-o poveste de iubire. Cei doi nu s-au căsătorit civil, însă actrița povestea că au avut parte de o cununie religioasă neașteptată la Băilești, unde merseseră pentru a deveni nașii unui alt cuplu.
„Preotul ne-a pus pirostriile pe cap, a scos verigheta sa și a pus-o pe degetul lui Iura, iar cumătra mi-a dat-o pe a ei. Așa ne-am căsătorit', povestea Anca Pandrea.
Pentru ei, actele au contat mai puțin decât viața construită împreună. Au format un cuplu atât pe scenă, cât și în afara ei, au înființat teatrul particular Incomod și au jucat împreună în spectacole în România și în străinătate.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/cazimir-ionescu-.jpg)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/schimbari-la-antena-1-si-pro-tv.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_f6333a9353f4552126c2971b176a90b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/george-tanase-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/vica-blochina-portret.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/adrian-nastase-cu-sotia-mihnea-nastase-cu-sotia-la-nunta-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/12/alexia-andreea-esca-si-aris-eram.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/ana-maria-branza-scrima.jpg)