Ana Maria Tănăsie: “Accept orice sacrificiu pentru gustul victoriei”

Într-o perioadă foarte agitată pentru cariera și sănătatea ei, Ana Maria Tănăsie, una dintre frumoasele handbaliste ale naționalei, și-a făcut timp să vină de la Baia Mare pentru o copertă.

O știam puțin de la televizor, de la meciurile de handbal ale echipei naționale de senioare, selecționată de la HCM Baia Mare. O blondă, frumoasă, cu o alură scandinavă, un zâmbet cuceritor, bineînțeles înaltă și foarte dezinvoltă pe teren.

De la colegii de la Dolce Sport am aflat că se pregătește pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro și vine deseori în București pentru antrenamente, dar și pentru un program de recuperare medicală în urma unor intervenții chirurgicale repetate care trebuiau să repare urmările unui accident. A fost foarte încântată de propunerea noastră de a încerca o transformare completă de stil și de a apărea în paginile revistei.

Din prima clipă a întâlnirii, am știut că va fi imaginea următoarei ediții, și eram curioasă să văd cum arată o sportivă de performanță după ce trece de la echipamentul de handbal și îmbrăcămintea predominant casual, la eleganța și feminitatea pe care le aduce o ședință foto pentru o revistă glossy. Am revăzut-o pe Ana Maria gata machiată, coafată, îmbrăcată într-o rochie albă de piele decupată și mulată pe corp.

Bronzată ușor la solar, cu o siluetă sculpturală și mușchi perfect lucrați, bucle ombre – părea mai degrabă un fotomodel sau o stea a showbizului care avea ceva din aerul și atitudinea Shakirei.

A acceptat deschis toate propunerile stilistei Alexandra Calafeteanu, a sărit pe tocuri de 10, a făcut piruete dezinvolte, ca să aflu apoi că avea câteva șuruburi recent implantate în genunchiul drept, din cauza unui accident sportiv care a trimis-o de cinci ori în sala de operații și pentru care făcea un program intens de recuperare medicală, astfel încât să poată reveni pe teren să se antreneze pentru Jocurile Olimpice, prima ei experiență de acest gen.

M-a impresionat tenacitatea ei de sportiv de performanță, lipsa oricărui moft sau fiță de vedetă, absența oricărei văicăreli, deși era evident că după o astfel de intervenție chirurgicală, orice mișcare bruscă îi provoca durere. Am regăsit în Ana Maria mentalitatea de învingător – nici un sacrificiu nu e prea mare nici pentru performanța sportivă, nici pentru performanța de a apărea pe coperta unei reviste la doar 21 de ani!

Handbalul – o tradiție în familie

Am început să practic acest sport la 12 ani datorită surorii mele care practica deja handbalul. La început, era o joacă pentru mine, dar în scurt timp acest sport a devenit cel mai important lucru din viața mea. Antrenoarea care m-a format, Paraschiva Balici, a știut să mă facă om în adevăratul sens al cuvântului.

Dincolo de colaborarea sportivă, de evoluția mea în handbal, păstrez legătura cu ea și acum, după atâția ani de când am plecat din Hunedoara. Ea îmi e o a doua mamă și o foarte bună prietenă, vorbim despre orice! Alt sport în afară de handbal?

Mi-ar fi plăcut să fac atletism; oricum, participam la concursuri, deși practicam handbalul. Eram cea mai bună din județul Maramureș la atletism, pe țară am ieșit a doua la 800 de metri. Dar pentru că iubeam handbalul, am renunțat la tot ce a însemnat atletismul și m-am dedicat în exclusivitate pasiunii mele.

Ce o motivează pentru sportul de performanță

Victoria. Îmi place atât de mult senzația pe care o am după ce câștigăm un meci! Îmi place să înving mereu… Dar orice eșec îmi dă puterea să lupt mai mult și mai mult. Am jucat de mică la toate loturile naționale – cadeți, juniori, tineret – iar acum la naționala de senioare. Toate aceste performanțe și trăiri care vin odată cu ele nu au cum să nu te motiveze.

Citește continuarea în pagina următoare

Cantonamente, antrenamente, școală, timp liber

De obicei, cantonamentele sunt în vacanțe. Nu e deloc ușor, dar m-am obișnuit. Mereu îmi spun că îmbin utilul cu plăcutul. Nu poți rămâne toată viața un sportiv bun, ai nevoie de educație, de studii, ca să poți avea mai apoi o profesie. Nu e suficient doar sportul.

Cele mai grele momente din cariera de sportivă

În anul 2013, când am debutat în Champions League la vârsta de 18 ani și mi-am rupt ligamentele exact la jumătatea sezonului. Urmau meciuri importante, iar eu sufeream în fața televizorului, fără să pot face nimic… mă simțeam atât de neputincioasă!

Cât de mult contează sportivul într-o echipă? Sport individual sau de echipă?

Contează foarte mult să faci parte dintr-un colectiv unit. Spiritul de echipă și voința aduc victorii, dar, din punctul meu de vedere, un antrenor are cel mai important rol, el trebuie să pregătească și să explice tactica adversarelor. El e cel care urmărește obiectiv evoluția ambelor tabere, le știe punctele forte și cele slabe, el e capul limpede care știe să ne spună exact ce trebuie să facem pentru a manipula adversarul.

Plecată de la 14 ani de acasă

Tot ce vă pot spune este faptul că îmi iubesc familia enorm, ea este mereu sprijinul meu! Tocmai pentru că am crescut atât de departe de cei dragi, am învățat să îi prețuiesc mai mult. Îmi este dor de ei, de sora mea în special, îmi lipsesc atât de mult! Deși sunt plecată de la vârsta de 14 ani de acasă, tot mi-e greu, mi-a lipsit dragostea de familie în care crești zi de zi, chiar dacă ei m-au susținut întotdeauna din punct de vedere emoțional…

Vin seara după o zi grea și îmi doresc de fiecare dată să o am pe mama, să îi pot spune ce am pe suflet, să îi simt îmbrățișarea… Dar când intru în casă, apartamentul e gol, așa că pun mâna pe telefon și o sun… Deși nimic nu se compară cu atmosfera caldă de acasă! Tânjesc atât de mult să fie lângă mine! Nu m-am plâns niciodată de aceste lucruri, iar ei mă știu o persoană foarte puternică.

Doar prin intermediul acestui interviu vor afla cât de mult mi-au lipsit… după toți acești ani! Tot ce îmi doresc în acest moment este să îi știu fericiți
și mândri de ceea ce au crescut.

Să joci cu dureri a devenit un lucru obișnuit pentru un sportiv de performanță

Am ajuns la București pentru că a trebuit să fac o a cincea operație de menisc. Am jucat jumătate de an cu dureri în genunchi, iar la final de sezon urma să îmi fac un RMN pentru a vedea cum arată genunchiul după operația de ligamente de acum doi ani.

Eram sigură că rezultatul investigației va fi unul bun și că nu am nimic pentru că deja m-am obișnuit să joc cu o stare de durere suportabilă; așa am jucat și la Campionatul Mondial (n.r. – din 2015) unde am cucerit o medalie de bronz cu senioarele.

Din păcate, fix de ziua mea am primit vestea că va trebui să mă operez de menisc la același genunchi. Îmi era greu să înțeleg de ce, mă obișnuisem cu durerea surdă, făcea parte din mine. M-am gândit să joc în continuare suportând durerea, preferam asta decât operația, mai ales că eram în preajma pregătirilor pentru Olimpiadă.

Am pus în balanță riscurile și am decis să mă operez. Este a cincea operație deja… Ajunsesem să îmi pun întrebări de genul „Oare de ce eu? De ce mi se întâmplă atâtea? Dar am ajuns la concluzia că toate se întâmplă cu un scop: Dumnezeu m-a făcut și mai puternică! Așa că acum îmi spun „De ce nu eu?!

Viața de după sport

Dorința mea e ca în următorii 5 ani să ajung cea mai bună handbalistă din lume pe postul meu, iar în următorii 10 ani, când voi ieși din sport, să fiu o foarte bună avocată (n.r. – la închiderea ediției, tocmai ce fusese nominalizată în echipa mondială, ca fiind cea mai bună tânără jucătoare pe postul ei de aripă stângă!).

Așteptări pentru JO de la Rio de Janeiro

Am un program pe care îl respect pentru a fi în vârf de formă atunci. Îmi doresc să mă întorc cu o medalie acasă, am încredere în colegele mele… E o națională de invidiat, cu o unitate ieșită din comun și cu o dorință la fel de puternică de a fi în top.

Interviu de Daniela Palade Teodorescu;

Foto: Tiberiu Arsene, arhiva personală;

Stilist: Alexandra Calafeteanu

Machiaj: Marina Chiorean/Make-up artist Make up for ever by Krueger Brent

Hair stilist: Akten Ioniță/Beauty District; Retoucher: Loredana Dumitrache;

Vestimentație: rochie din piele perforată Norina Stoica, galeria designerilor români, Cocor, bluză și jeanși Guess, pantofi Il Passo