Ana Maria Georgescu s-a măritat. Interpreta melodiei „Ochii tăi” și-a găsit fericirea alături de Norbert Vig

Ana Maria Georgescu s-a măritatSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 5)

Ana Maria Georgescu s-a măritat. După o relație controversată cu interpretul Florin Chilian, interpreta hitului „Ochii tăi” și-a găsit liniștea în brațele lui Norbert Vig.

Ana Maria Georgescu s-a măritat cu Norbert Vig

Artista a postat pe Facebook mai multe fotografii din cea mai fericită zi a vieții ei. Ea a purtat o rochie stil prințesă, care i-a venit ca turnată pe silueta perfectă. Ana Maria a mărturisit că și-a dorit o nuntă atipică, dar plină de magie. Și, se pare, că visul i s-a împlinit

Nu ne-am dorit o nuntă obișnuită, ne-am dorit o poveste rusească, plină de romantism și melancolie. Mesele le-am visat cu mai multe cărți și mai puține flori, cu role de film și păpuși, cu băuturi alese și bucate care să îți bucure sufletul […] Vă mulțumim, dragi părinți, pentru că ne-ați adus pe lume ca să ne întâlnim și să trăim magia asta […]. Îi mulțumim vieții pentru că ne-a dat șansa de a fi împreună', a povestit ea în mediul online.

S-au logodit anul trecut, în Franța

Ana Maria și Norbert s-au logodit anul trecut, în Franța. La acea vreme, Ana Maria Georgescu a publicat pe Facebook mai multe fotografii cu alesul inimii ei și cu inelul de logodnă pe care l-a primit.

De cele mai multe ori lucrurile frumoase se întâmplă când te aștepti mai puțin. De exemplu, într-o noapte de mai, în Paris, într-o camera de hotel, doi oameni și-au promis să se iubească o viață. Mai apoi, au ajuns la un castel medieval din Franța, cu oameni minunați, din zilele noastre, au petrecut trei zile și trei nopti și s-au minunat de cât de frumoasă poate să fie viața', a spus Ana Maria Georgescu.

Despărțirea Anei Maria Georgescu de Florin Chilian, unul dintre cele mai răsunătoare scandaluri din showbiz

În 2006, Ana Maria Georgescu și Florin Chilian s-au despărțit, cântăreața acuzându-l că a agresat-o fizic, având nevoie de spitalizare. În vara anului 2006, Florin Chilian a făcut accident cu mașina, la ieșire din Cluj-Napoca. Puțin înainte de accident, artistul și iubita s-au certat. Conform declarațiilor pe care Ana Maria le-a oferit presei la acea vreme, după accident, Chilian ar fi sunat-o spunându-i să vină la locul accidentului. Ea s-a dus, iar acolo acesta a început s-o lovească, învinuind-o că ea este singura vinovată de faptul că el a făcut accident.

A început să mă lovească. Mă gândeam cum să fac să scap cu viaţă', „M-a lovit din nou, am căzut şi m-am lovit la cap de bordură', declara Ana Maria la acea vreme.

La 9 ani (!!!) distanță de la acel incident, adică în 2015, Florin Chilian a făcut primele mărturisiri referitoare la acea întâmplare. El a susținut că nu a agresat-o niciodată pe Ana Maria. Surse din anturajul artistului au declarat pentru cancan.ro că nu Chilian a fost cel care a bagat-o în spital pe Ana Maria, dimpotrivă, el i-a salvat viața: Ea își dorea foarte tare un copil cu Chilian, dar acesta nu a fost de acord, era doar o puștoaică. Avea 19 ani atunci. Nu putea să facă copii cu un copil. Din această cauză, Ana Maria s-a supărat teribil și se pare că a decis să-l acuze pe el de bătaie pentru a se răzbuna. Din câte am înțeles, cel care a bătut-o a fost, de fapt, fostul ei iubit. Chilian a fost cel care i-a salvat viața și a mers cu ea la spital. Nu s-a dezlipit de lângă ea o săptămână întreagă', a declarat un prieten de-al artistului pentru sursa citată.

Sursa foto: facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete