Amendă usturătoare pentru George Buhnici. Consiliul pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat: „Dăm o soluție cât mai repede”

Declarațiile făcute de George Buhnici care au stârnit revoltă în mediul online nu vor rămâne nepedepsite. Vloggerul a criticat „femeile cu vergeturi' care se expun la plajă și și-a comparat soția cu o „minoră'.

Astfel, Consiliul pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat și a demarat o anchetă pentru a stabili cât de mult s-a depășit limita libertății de exprimare.

„Se va analiza limita libertății de exprimare în raport cu dreptul la demnitate al femeilor și în general al oamenilor din perspectiva aspectului fizic. O astfel de analiză durează 90 de zile în principiu, dar când e vorba mesaje publice, ne străduim să dăm o soluție cât mai repede.

În principiu, condiția femeii în societatea din România e una dificilă. Suntem pe primul loc în UE la mame minore, pe primele locuri la traficul de ființe umane – toate acestea au legătură cu tratamentul în societate. Există și violența de familie cu femei ucise în fiecare an. Toate acestea au legătură cu un comportament în societate față de femei, unele moștenite istoric, altele create în diferite conjuncturi – competiție politică, publicitate etc, în care este exploatată sexualitatea femeii', a declarat pentru G4Media, Csaba Asztalos, președintele CNCD.

În urma anchetei se va stabili dacă a fost sau nu o acțiune discriminatorie și colegiul CNCD îl va pune pe George Buhnici să plătească o amendă care va fi cuprinsă între 2.000 și 100.000 de lei.

Fostul prezentator de la PRO TV a acordat un interviu la Antena Stars, fiind prezent la Neversea. Acesta a mărturisit că a văzut multe fete frumoase, însă unele ar trebui să meargă mai des la sală. Toate aceste remarci le-a făcut de față cu soția sa, Lorena.

„Am văzut şi fete care nu arată bine şi nu aş vrea să se interpreteze, dar suntem la festival şi putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să şi fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeţi pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele şi aş vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi. Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală', a declarat acesta.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete