Care este prima companie care a reacționat la declarațiile lui George Buhnici: „Ne disociem ferm de…”

George Buhnici a făcut în urmă cu puțin timp câteva declarații care i-au stârnit pe internauți. Acesta a făcut câteva remarci nepotrivite la adresa doamnelor și domnișoarelor prezente la plajă, îndemnându-le să meargă mai des la sală.

George Buhnici a renunțat la proiectele din televiziune, axându-se intens pe online. Acesta are numeroase colaborări cu companii renumite, iar recent una dintre ele a oferit un comunicat de presă prin care își exprimă foarte clar faptul că este total împotriva celor spuse de fostul prezentator de la Pro TV.

„Lucrăm cu mulți influenceri. Plecăm de la premisa că putem fi parteneri de proiecte și de valori. Dar am vrea să fim foarte clari. Ne disociem ferm de sexism și discriminare, indiferent de formă – nuanțe, aluzii sau interpretări.

Avem, de asemenea, așteptări ferme de limbaj, de atitudine și de conștientizare a greșelii când există derapaje. Credem că, deși sănătatea primează, nimeni nu trebuie judecat, cu atât mai puțin făcut de rușine pentru cum arată.', a transmis societatea bancară, scrie Substanțial.

George Buhnici a explicat ulterior că scopul său a fost de a face oamenii să conștientizeze problema secolului, și anume gradul de obezitate. Compania bancară a avut o reacție și la explicațiile aceste, susținând că educația de orice fel se face cu blândețe și cu un grad mare de empatie.

„Educația în acest sens este necesară cu blândețe, înțelegere, incluziv. Credem că limbajul public, cu atât mai mult al unor lideri de opinie, trebuie să evite orice nuanță despre sexism și obiectificare sexuală la adresa oricărei persoane', a mai spus banca.

Societatea bancară care are proiecte în derulare cu George Buhnici și-a manifestat opinia și în legătură cu faptul că vloggerul era mândru de soția sa care „arată ca o minoră'. Mai mult decât atât, banca este de părere că influencerul ar trebui să ceară scuze.

„În ceea ce privește tinerele și tinerii din România, este necesar să evităm sexualizarea la vârste fragede, cu atât mai mult cu cât România ocupă un neonorant loc în ceea ce privește sarcinile și avorturile în rândul tinerelor minore. Credem că cel mai util și corect demers în acest moment este ca subiectul prevenției discriminării și cel al drepturilor femeilor să fie adresat în mod direct și responsabil printr-o dezbatere la nivel public cu potențial educațional relevant.

Este adevărat că oricine poate greși, dar la fel de adevărat este că, în orice greșeală, cu toții putem realiza impactul, exprima scuze și remușcări sincere, dar mai ales găsi o cale de a repara și a construi mai bine: înțelegere, valori, dialog', a mai transmis instituția.

Nu se știe dacă în urma acestui incident nefericit, colaborarea lor a luat sfârșit.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete