Amenajări interioare pentru începători: AŞA DA şi AŞA NU
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2023/08/avantaje.ro-zac-gudakov-dz7znik4-04-unsplash-scaled.jpg)
Amenajările interioare nu trebuie să fie o bătaie de cap, însă este important să acorzi atenţie detaliilor pentru un rezultat final impecabil. Dacă nu ai mai trecut până acum printr-un proces de renovare sau amenajare, există câteva sfaturi utile de care ar trebui să ţii cont.
Descoperă AŞA DA şi AŞA NU la capitolul amenajări interioare:
AŞA DA: Mobilier de baie pe comandă
Toate piesele pentru baie, de la cădiţa pentru duş şi până la baterii, trebuie alese cu atenţie pentru a te bucura de o amenajare impecabilă pentru cât mai mult timp. Totuşi, mobilierul pentru baie este deseori neglijat. De foarte multe ori, acest lucru se întâmplă pentru că acesta nu se afla pe lista priorităţilor, dar şi pentru că este vorba de una sau două piese, de dimensiuni foarte mici.
Dacă îţi doreşti o amenajare completă, mobilierul de baie este important şi trebuie să îl alegi cu grijă, fără grabă. Există mai multe variante de mobilier de baie din care poţi alege, de la modele din lemn masiv lăcuit şi până la modele din MDF lucios. În funcţie de spaţiul de care dispui, cea mai bună variantă este să alegi mobilier pe comandă. Acesta va fi realizat conform nevoilor tale, se va potrivi perfect în cameră şi vei putea opta pentru un material durabil şi rezistent.
Atunci când faci mobilierul de baie pe comandă, alege o firmă de profesionişti, cu experienţă în acest domeniu. Cere-le sfatul legat de cele mai bune opţiuni pentru nevoile tale. De asemenea, cere-le cât mai multe detalii legat de materialele din care se realizează piesele de mobilier şi rezistenţa acestora. Atunci când faci mobila pe comandă, este normal să îţi doreşti să te bucuri de ea pentru ani în şir.
AŞA NU: Recondiţionarea obiectelor sanitare
Dacă nu este vorba de obiecte sanitare deosebite, cu o istorie specială în spate sau din materiale preţioase, atunci nu are niciun rost să le recondiţionezi. În ziua de astăzi, tehnologia materialelor a avansat foarte mult, aşa că te poţi bucura de obiecte sanitare din materiale de calitate, la preţuri super avantajoase.
AŞA DA: Finisaje de calitate
Finisajele sunt foarte importante atunci când vine vorba de amenajări. Acestea nu dictează doar aspectul estetic, ci şi confortul de care te vei bucura. În plus, finisajele nu se pot schimba atât de uşor precum piesele de mobilier. De aceea, este important să alegi finisaje de calitate, de care să te bucuri pentru cât mai mult timp.
AŞA NU: Compromisuri în ceea ce priveşte finisajele şi instalaţiile
La capitolul finisaje şi instalaţii nu este niciodată o idee bună să faci compromisuri. În cazul instalaţiilor sanitare sau electrice, acestea sunt esenţiale pentru siguranţa ta, nu doar pentru confort. Apelează mereu la electricieni autorizaţi şi la instalatori cu experienţă pentru că lucrările să iasă impecabil.
AŞA DA: Mobilier minimalist
Mobilierul minimalist este o super idee pentru un design curat şi aerisit, dar şi pentru o casă în care domneşte confortul. Alege piese de care ai cu adevărat nevoie, care se potrivesc cu nevoile şi gusturile tale, dar care să fie şi utile. Când vine vorba despre pat, canapea sau scaune, încearcă să testezi piesele înainte de achizitie, pentru a te asigura că sunt pe gustul tău.
AŞA NU: Prea multe piese de mobilier
Prea multe piese de mobilier nu reprezintă niciodată o idee inspirată. În primul rând, acestea vor da impresia de spaţiu înghesuit şi vor transforma atmosfera într-una sufocantă. Mai mult, nu are rost să investeşti bani în piese de mobilier de care nu ai nevoie şi care nu îţi vor fi utile.
Amenajarea casei sau a apartamentului vine la pachet cu destul de mult stres, însă vestea bună este că există scurtături. Atunci când iei decizii informate şi cauţi cele mai bune soluţii pentru nevoile tale, ai toate şansele să te bucuri de un rezultat de excepţie. Foloseşte sfaturile de mai sus ca punct de pornire şi amenajează-ţi casa exact aşa cum ai visat.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/andreea-popescu-in-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/nutritionist-tania-fantana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/scaun-auto-cu-isofix.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/image-5.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/gettyimages-1318181089-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/e1af872653f14c5c42b45ec7b98386b65f-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/e18dd7f54dfc03541d29c75f7318132810-1.jpg)