Alin Chirilă a fost eliminat de la Survivor România 2023: „Sunt unic și așa voi rămâne”

Alin Chirilă a fost eliminat de la Survivor România 2023. A primit mai puține voturi decât Carmen Grebenișan și a părăsit definitiv concursul din Republica Dominicană.

Miercuri, 19 aprilie, prezentatorul Daniel Pavel a anunțat că Alin Chirilă e eliminat din competiție.„Concurentul care părăsește Survivor România 2023 e Alin Chirilă. Pentru tine, Survivor România se oprește în acest consiliu', a zis moderatorul.

La aflarea veștii că e eliminat, concurentul a reacționat: „Da, domnul Dan. Să vă spun sincer am simțit-o. Am avut un sentiment care mi-a prezis oarecum acest moment. Exact înainte de jocul de imunitate câștigat de Robert, cu o zi înainte, am visat toată această schemă și așa s-a și întâmplat. Am zis că nu e real, dar exact așa s-a întâmplat.

Sentimentele pe care le-am trăit aici pe parcursul celor trei luni jumătate mi s-au dovedit a fi intense și reale. (…) Sunt împăcat cu gândul, cu toate că aș fi vrut să merg în continuare, dar nu cu orice risc. Vreau să le spun colegilor care au rămas că viața lor continuă și după Survivor și, dacă au fost caractere aici, trebuie să fie și după. Ei să își asume tot ce scot pe gură, orice cuvânt, injurii, cuvinte grele, să le asume', a declarat Alin Chirilă.

alin-chirila-eliminat-de-la-survivor-2023-8SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 4)

Și a continuat: „Eu am făcut tot ce am simțit să dau bine pentru mine. Persoana cea mai importantă sunt eu. M-am distrat la Survivor, totul e intens, am luat uneori totul în glumă, apoi în serios, am trăit momentele așa cum mi-am dorit. (…)

Eu voi rămâne exact așa cum sunt, cum am fost și acasă așa am fost și aici, pentru că sunt unic. Regret să am ajuns așa de departe la cearta cu Robert, probabil că trebuia să o aplanez. (…) Îmi pare rău dacă am supărat pe cineva, nu a fost din suflet, nu a fost cu răutate, a fost o reacție de moment, sub presiunea jocului, foamei, poate am greșit față de mai multe persoane de aici, îmi cer scuze, eu am fost într-o competiție aici, nu am nimic personal cu ei', a încheiat luptătorul.

Revista Avantaje de aprilie e pe piață. Iată ce poți citi în această ediție:

  • DOSARUL SECIAL al lunii este dedicat bărbaților, cuceritorii moderni: Daniel Pavel (Survivor), Denis Roabeș (The Motans), Maurice Munteanu (fashion editor). Uneori seducători, uneori fermecători, inteligenți, sexy sau doar talentați și atrăgători, alteori histrionici și interesant-romantici sau arbitrar-irezistibili, intimidanți sau siguri pe ei, sunt, deseori în secret și fără a fi supermen, învingători perfecți într-o lume bulversată de valori și nonvalori.
  • Vrei să reduci din kilograme fără să urmezi o dietă drastică și, evident, nesănătoasă? Poți să reintri în formă fără prea mult chin. Iată 25 de tips&trick-uri prin care poți slăbi rapid.
  • Vechile mănăstiri sunt locurile sacre din România care te cuceresc indiferent de câte ori ai merge acolo. Un spațiu parcă fără timp, cu peisaje incredibile, oameni cu sufletul cât roata carului și tradiții păstrate de veacuri.
  • De ce înșală o femeie? Ce motive au femeile atunci când decid să-ți înșele partenerul?
  • Să aflăm mai multe despre boala de reflux gastroesofagian
  • De mai mult de 2000 de ani încoace multe obiecte au fost asociate cu persoana și povestea Mântuitorului din Nazaret. În ediția de aprilie veți citi un amplu reportaj despre locațiile unde se află astăzi relicvele sfinte.
  • Răsfoiește revista aici: https://magazines.ringier.ro/brands/avantaje/
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete