Alexandra Stan a vorbit despre silueta ei: „Când m-am lansat, eram super slabă”

După 9 luni petrecute în Statele Unite ale Americii, artista Alexandra Stan (30 de ani) mărturisește că a început să simtă lipsa orașului natal, Constanța, dar și că acum locuiește din nou în București.

Despre primii pași în muzică, artista spune că au fost făcuți cu susținerea familiei sale.

„Ei au fost cei care m-au îndrumat spre muzică și cei care m-au susținut chiar și când drumul era mai greu și mai anevoios”, a declarat Alexandra Stan, pentru Libertatea.

Alexandra Stan a vorbit despre silueta ei: „Când m-am lansat, eram super slabă”

În același interviu, solista a vorbit despre silueta ei de-a lungul trecerii timpului, dar și despre experiențele diferite din Japonia, Mexic și Los Angeles.

„Am trecut prin tot felul de schimbări. Când m-am lansat, eram super slabă.

Apoi, în perioada în care m-am mutat în America, am pus câteva kilograme în plus pentru că mâncarea era diferită, stilul de viață altul, etc.

Acum sunt foarte bine cu mine și cu felul în care arăt. Am învățat că trebuie să mă accept oricum aș fi și să fiu mulțumită de mine”, mai spune cântăreața, pentru Libertatea.

Experiențe diferite în Japonia, Mexic și Los Angeles

„Da, sunt culturi diferite, iar toate experiențele astea în afara granițelor m-au ajutat să mă dezvolt, să evoluez.

În Japonia, oamenii sunt foarte respectuoși. Fanii mei de acolo au atât de mult bun simț încât le e rușine să nu care cumva să mă deranjeze când îmi cer un autograf.

Totul e super organizat acolo. În Mexic, oamenii sunt mai caliente așa. Chiar am o piesă Siempre Tu, în colaborare cu Axel Muniz, un artist de acolo.

Am și o amintire mai „cutremurătoare” din Mexic. Am fost într-o vacanță acolo, în regiunea Oaxaca, și într-o singură zi au fost 7 cutremure, unul chiar de 7 grade.

Iar cu America … Este tărâmul tuturor posibilităților. Industria muzicală e uriașă, de fapt acolo sunt banii care se învârt în muzică.

Am reușit să cunosc America mai mult în cele 9 luni în care am locuit în Los Angeles.

Sunt mulți producători talentați în America și chiar e mișto că am fost prin multe studiouri muzicale de acolo.”

Foto: Instagram

Citește și:

3 vedete se tem de faliment din cauza epidemiei de coronavirus. Care sunt acestea?

Andreea Bălan, ultimele declarații după separarea de George Burcea: „Suntem definiți de trecut”

Cristina Șișcanu, dezvăluiri picante despre mariajul cu Mădălin Ionescu: „Sunt o păcătoasă”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete