Adevărul despre relația dintre Kate Winslet și Leonardo DiCaprio. De ce copiii lui Kate îl consideră pe Leonardo unchi

Kate Winslet și Leonardo DiCaprioSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 4)

Începută la filmările la 'Titanic', prietenia dintre Kate Winslet și Leonardo DiCaprio a crescut, s-a dezvoltat și s-a păstrat de-a lungul anilor, până în ziua de azi. Cei doi actori au o relație cu totul specială, chiar dacă gurile rele au încercat, de-a lungul timpului, să creeze impresia că între cei doi este vorba de romantism. Nici pe departe!

Viața sentimentală a lui Kate a fost una zbuciumată, actrița trecând prin două divorțuri: de Jim Threapleton și Sam Mendes. Din fiecare căsătorie ea are câte un copil, și în momentul în care a rămas singură, se pare că nu i-a fost deloc ușor. Evident, nu financiar. Și cum prietenii buni îți sunt alături atunci când ai cea mai mare nevoie de ei, Leo a fost mereu acolo când Kate s-a clătinat.

Adevărul despre relația dintre Kate Winslet și Leonardo DiCaprio

Pentru copiii ei, figura lui Leo era atât de familiară încât își câștigase statutul de „unchi' chiar dacă între ei nu exista o astfel de legătură de sânge. După ce frumoasa actriță și-a adunat forțele pentru a merge mai departe, în cel de-al treilea mariaj, cu omul de afaceri Ned Rocknroll, a considerat că cel mai potrivit bărbat care să o conducă la altar este bunul ei prieten, Leo. Care nu a stat o clipă pe gânduri ca să accepte onoranta invitație.

Și în prietenie – mai ales în prietenie! – cei doi trebuie să fie împreună la bine dar și la rău. Exact așa s-a întâmplat și cu Leo și Kate. În 2017, când Kate și-a pierdut mama răpusă de un cancer ovarian, Leo nu a fost departe de ea. În ciuda programului său încărcat, el și-a făcut mereu timp pentru buna lui prietenă care avea nevoie de sprijinul său.

Kate și Leonardo, alături într-un act caritabil

Mai mult de atât, după devastatoarea pierdere, Kate a decis ca, în memoria mamei sale, să ajute o femeie care se lupta cu această boală cumplită, asigurându-i accesul la cele mai inovative și costisitore terapii. Așa că s-a alăturat unei campanii de strângere de fonduri pentru o tânără diagnosticată, de asemenea, cu cancer ovarian.

Cine i s-a alăturat starului în demersul său? Cel mai bun prieten, desigur: Leonardo DiCaprio. Notorietatea celor doi a adunat 1,3 milioane de dolari, bani necesari tratamentului tinerei care, din păcate, ulterior a decedat după o recidivă a bolii, sub forma unei tumori cerebrale, lăsând în urma ei o fetiță.

De-a lungul celor aproape 23 de ani de prietenie, la galele de decernare a unor prestigioase premii din domeniul cinematografiei sau în interviurile oferite unor reviste sau posturi de televiziune celebre, niciunul dintre ei nu a uitat, niciodată, să amintească de celălalt. Și de fiecare dată, fiecare dintre cei doi a vorbit despre partenerul din film și prietenul din viața de dincolo de camere, cu emoție și căldură.

Foto: hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete