Adelina Pestrițu, despre social media: „Mi-a mai și dăunat expunerea asta”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2019/11/Adelina-Pestrițu-2.jpg)
Fosta prezentatoare de televiziune Adelina Pestrițu (32 de ani) a fost desemnată, în urma voturilor înregistrate în perioada 4 septembrie – 18 octombrie, cel mai de succes influencer din România în 2019.
Titlul i-a fost acordat de E! People Choice Awards. Pe Adelina o așteaptă, așadar, covorul roșu din Los Angeles, unde va avea loc gala internațională E! Peoples Choice Awards.
Adelina Pestrițu, despre social media: „Mi-a mai și dăunat expunerea asta”
Evenimentul va avea loc duminică, 10 noiembrie. Deși a primit acest premiu, Adelina mărturisește că nu primește doar mesaje pozitive în mediul online.
„Mi-a mai și dăunat expunerea asta, sinceră să fiu, dar nu mi-a dăunat în sensul să spun: Gata, de mâine sunt o femeie necunoscută.
Să vreau să merg pe stradă și să nu mă recunoască nimeni, să nu mai fac poze cu nimeni, să nu mai activez în mediul online.
Mi-a dăunat la modul că oamenii poate au înțeles greșit ceea ce eu am vrut să comunic sau m-au judecat pentru lucrurile pe care le-am făcut.
Lucruri făcute pentru că așa am simțit eu la momentul respectiv, că așa îmi era dat să se întâmple.
Uneori, oamenii au impresia că tu nu ai voie să greșești. Perfecțiunea este relativă, se află în ochiul fiecărui privitor.
Avem și noi dreptul să greșim și greșesc, îmi asum și merg mai departe. Dacă am supărat pe cineva, îmi cer scuze.
Dar nu mi-aș dori să fiu pusă la zid pentru că este firesc”, a spus Adelina Pestrițu, pentru VIVA!.
Ce va purta Adelina Pestrițu la gala internațională E! Peoples Choice Awards?
Adelina a plecat azi spre America: „Am plecat spre America!!! Cu un bagaj plin cu emoţii și o rochie la care 15 oameni au lucrat manual timp de 6 zile non-stop.
Cu un soţ nerăbdător să-şi vadă soţia premiată pe Covorul Roşu la E! Peoples Choice Awards, un dor nebun de Zeny şi începutul unei noi etape profesionale.
Cam asta ar fi de spus aici, la această oră. Promit să aduc trofeul în siguranţă în România, aici unde îi este locul, pentru că aici sunteți voi, câştigătorii mei!”, a scris Adelina Pestriţu, pe Instagram.
Foto: Instagram
Citește și:
Ce frumoasă este sora mai mică a Selenei Gomez. Prima lor apariție pe covorul roșu!