Adela Popescu, dezvăluiri despre problemele pe care le-a întâmpinat în Republica Dominicană. Vedeta a rămas singură cu băiețelul cel mic

Adela Popescu trăiește una dintre cele mai mari provocări din cariera sa. Aceasta a fost selectată să prezinte alături de Cabral emisiunea „Sunt celebru, scoate-mă de aici'. Filmările au loc în Republica Dominicană, iar o bună perioadă de timp a fost însoțită de Radu Vâlcan și cei trei copilași ai lor. Ei bine, pentru soțul ei vacanța s-a terminat. El s-a întors cu Alexandru și Andrei în România, iar prezentatoarea TV a rămas cu Adrian pe insulă.

Adela Popescu este destul de activă pe rețelele de socializare, însă de când a plecat în Republica Dominicană nu a mai avut timp să vorbească cu fanii săi așa cum o făcea până acum. După ce i-a plecat o parte din familie, vedeta a găsit un pic de timp și liber și le-a vorbit acestora într-o serie de clipuri pe Instagram despre tot ce a însemnat experiența deplasării în afara României.

„Mi-am dat seama că de când am ajuns în Republica Dominicană nu prea ne-am auzit. Însă acum de când au plecat băieții și am o zi mai liberă și bebelușul doarme, am zis să stăm puțin de vorbă și să vă povestesc cum au trecut astea aproape două luni, ce probleme am întâmpinat cu copiii, cum a fost acomodarea, cum am scăpat de muci.

Acum aproximativ două luni, ne-am îmbarcat în avion și am plecat spre Republica Dominicană. Noi am întâmpinat ceva probleme pentru că bonei bebelușului nostru nu-i ieșiseră actele. Ea fiind cetățean filipinez pentru a veni în Republica Dominicană avea nevoie de o viză specială. Așa că, am plecat noi doi cu ei trei. Eu știind că voi începe imediat filmările, Radu ar fi trebuit să se ocupe de ei trei de dimineața până seara până când i-ar fi ieșit actele bonei. Nu știam exact când.

În fine. Am zburat, a fost în ordine, copiii mari bine, bebelușul la sân. Oricum, zborul foarte lung, cu escală de 5 ore, două ore jumate, escală 5 ore și apoi 9 ore de zbor', și-a început Adela Popescu relatările pe contul său de Instagram.

Prezentatoarea TV a postat câteva imagini din aeroport, dar și din avion când ea, cât și Radu Vâlcan încercau să facă față celor trei micuți. Aceștia erau în mod evident plistisiți, însă părinții lor căutau soluții pentru a-i distrage și a le face drumul mai plăcut. Odată ajunși, rupți de oboseală, mai aveau putere și entuziasm pentru a se bucura de ceea ce urma să se întâmple.

„Când am ajuns și am văzut copiii, în sfârșit, întinși în pat, chiar dacă erau anapoda complet cu orele de somn, am simțit ce e fericirea. Pur și simplu, nu credeam că vom mai ajunge. Numai că, a doua zi dimineață, bineînțeles, la ora locală, ne-am trezit la ora 5', a continuat prezentatoarea emisiunii difuzată de PRO TV.

Imaginile prezentate de vedetă scoteau în evidență bucuria și fericirea micuților, dar și a lor când au văzut răsăritul de soare, dar și frumusețile locale. Aceștia alergau în voie și explorau splendoarea din zona în care erau cazați. Ulterior, s-au urcat în mașină și au plecat spre cea mai apropiată plajă, deoarece nu locuiesc aproape de plajă, ci într-un resort. Timp de trei zile au stat împreună, însă odată ce au început filmările emisiunii, Radu Vâlcan a fost nevoit să rămână acasă cu cei trei băieți.

„Am intrat într-o panică. Actele bonei lui Adrian nu ieșeau și nu știam ce să facem. Inevitabilul s-a produs, eu am început filmările. Prima zi a mai fost cu a mai fost, nu pentru mine, pentru el (n.r Radu Vâlcan) acasă cu copiii. De la o anumită oră deveneau și foarte mârâiți pentru că nu-și făceau somnul cum trebuie. (…) Am dat telefoane peste tot, la consulat, la ambasadă, actele nu ieșeau. Am zis nu, nu se poate, el era cu nervii la pământ, eu aveam o stare de vinovăție, de fapt, de îngrijorare, că nu știam ce se întâmplă acasă. Acela a fost momentul în care am zis da, trebuie să găsim pe cineva local măcar până vine fata noastră. Am rugat pe cineva de aici să găsească pe cineva. Nici nu trebuia să aibă experiență. Au găsit destul de repede o fată de 23 de ani care avea o fetiță de un an și jumătate pe care o îngrijea mama ei. A venit la noi, l-a văzut pe Adrian vesel, amuzant și glumeț și am stabilit că va veni la noi', a mai povestit Adela Popescu.

Evident, treaba lui Radu Vâlcan nu s-a încheiat, deoarece el trebuia să rămână în continuare acasă pentru a supraveghea fata care se afla în curs de acomodare cu bebelușul. Motiv pentru care a mai stat cu cei trei băieți câteva zile în locul de cazare. Adela Popescu a dezvăluit în continuare cum au decurs lucrurile cu bona provizorie.

„Atunci am înțeles ce înseamnă un om nepotrivit care să stea cu copiii tăi. Până atunci credeam că orice om se acomodează, dacă îi dai timp, dacă ai răbdare cu el, dar nu este așa. Pur și simplu, bebelușul nostru care era foarte zâmbăreț, care stătea în brațe la toată lumea, după câteva zile de stat cu această fată, deși supravegheată, s-a schimbat total. Era foarte plângăcios, anxios și am stat câteva ore să observ comportamentul', a continuat vedeta.

Bona stătea pe canapea, Adrian pe covor singur și dacă voia să exploreze, ea nu-l ajuta și nu-i satisfăcea nevoile. Radu Vâlcan era ocupat cu ceilalți doi, astfel că au mai suportat un pic și ulterior, au primit vestea că le va veni bona din România. Adela Popescu a realizat că nu era persoana potrivită, mai ales că bebelușul era complet schimbat. Nu a avut conflicte și nici nu a făcut ceva rău micuțului, însă nu-i acorda atenția necesară.

Ulterior, a venit bona micuțului, însă tot a durat ceva timp până a scăpat Adrian de acea anxietate de separare de mama sa, amplificată de comportamentul ușor neglijent al tinerei. Au urmat perioade încărcate atât prin prisma filmărilor, dar și a lucrurilor neprevăzute alături de familia sa, cum ar fi o răceală pe care a căpătat-o cel mic.

Adela Popescu și-a încheiat povestirea mulțumindu-i lui Radu Vâlcan pentru tot suportul pe care i l-a acordat. Vedeta a recunoscut că fără el nu ar fi putut onora acest proiect și de asemenea, nu ar fi putut pleca fără copii pentru o perioadă atât de lungă.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete