Actrița Keira Knightley a născut pentru a doua oară! Ea și soțul ei mai au o fiică, Edie

Actrița Keira Knightley a născut cel de-al doilea copil. În luna mai a anului acesta, Keira Knightley și-a dezvăluit sarcina, afișându-și pentru prima oară burtica de gravidă la o prezentare de modă Chanel din Paris.

Actrița, cunoscută în deosebi pentru rolurile din peliculele Pirații din Caraibe și Mândrie și prejudecată, nu a anunțat public a doua ei naștere, însă fotografii publicației Mail Online i-au surprins deja pe proaspeții părinți în timpul unei plimbări cu căruciorul, Keira strălucind de bucurie.

Actrița Keira Knightley a născut pentru a doua oară! Ea și soțul ei mai au o fiică, Edie

Actrița în vârstă de 34 de ani și soțul ei, James Righton (35 de ani), s-au căsătorit în anul 2013 în cadrul unei ceremonii intime în Franța și și-au întâmpinat primul copil doi ani mai târziu, în 2015. Cuplul mare are o fiică, așadar, pe micuța Edie.

Deși a devenit recent mamă pentru a doua oară, actrița nu a făcut nicio declarație referitoare la sexul copilului.

Vorbind despre rolul de mamă, actrița mărturisea în urmă cu ceva timp: „Nu cred că le oferim femeilor suficientă apreciere pentru maratonul fizic și psihic prin care trec atunci când devin mame.

Recunosc că eu am un statut privilegiat, sunt ajutată, am fost extrem de norocoasă în carieră și îmi permit costurile îngrijirii copilului, însă, cu toate acestea, mi se pare extrem de dificil”.

Mai mult, actrița a completat că, deși își iubește enorm copilul (la acel moment, având-o doar pe micuța Edie), maternitatea a adus cu sine nopți nedormite, transformări hormonale, modificări în relația cu partenerul, schimbări multiple care îi dau uneori senzația de nepuțintă.

„Trebuie să îmi aduc aminte zilnic că nu greșesc și că fac tot ce pot, chiar dacă nu este ușor”, a declarat actrița, potrivit Verdict.ro.

A acuzat-o pe Kate Middleton că afișează o imagine ce creează false așteptări de la noile mămici

Kate Middleton și-a impresionat admiratorii nu o dată, ci de trei ori, la doar câteva ore după ce a născut, cu ținute rafinate, machiaj minimal sau chiar deloc și cu părul perfect aranjat.

Ducesa de Cambridge a pășit de trei ori în rochii lejere, dar elegante, în afara Aripii Lindo a Spitalului Sfânta Maria, extrem de zâmbitoare la doar câteva ore după ce a născut.

Actrița Keira Knightly a criticat aceste apariții ale Ducesei de Cambridge, spunând că nu face decât să creeze false așteptări de la femeile care doar ce au născut.

Actrița a adus-o pe lume pe fiica ei Edie cu doar o zi înainte ca Ducesa să aducă pe lume al doilea copil, pe micuța Charlotte, în 2015.

Actrița își amintește cât de diferite au fost experiențele nașterii pentru cele două într-un eseu numit Sexul Slab, inclus în cartea Feminiștii nu poartă roz (și alte minciuni), scrisă de Scarlett Curtis.

„Ne uităm la televizor și o vedem pe Kate. Ducesa pășește în afara spitalului la doar câteva ore după ce a născut machiată și purtând tocuri. Exact ceea ce vrea lumea să vadă”, scrie Knightly, potrivit People.

Apoi a continuat: „Ascunde-te. Ascunde-ți durerea. Fii frumoasă. Fii stilată. Nu arăta, nu spune. Stai cu fata ta și așteaptă să fii fotografiată de o grămadă de bărbați”.

Foto: Hepta.ro

Citește și: 

Sorina Pintea și soția lui James Blunt au purtat aceeași rochie Valentino. Ministrul Sănătății pe șantier, Sofia Wellesley la o nuntă

Meghan Markle a plecat în SUA, fără micuțul Archie și prințul Harry. Ce se întâmplă acum în familia regală?

S-a îngrășat și are probleme mari cu celulita! În colanți și fotografiată de la spate, o celebră cântăreață e de nerecunoscut!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete