Actorul Dwayne Johnson s-a căsătorit cu iubita lui, Lauren Hashian

Dwayne Johnson și Lauren HashianSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 5)

Actorul Dwayne „The Rock” Johnson este un bărbat împlinit! Superstarul american s-a căsătorit în secret în Hawaii cu iubita sa, Lauren Hashian.

Vestea a făcut-o publică pe contul personal de Instagram, unde a postat mai multe fotografii surprinse în ziua respectivă.

Alături de imagini, actorul a scris: „Am zis DA. 18 august 2019. Hawaii. Pōmaikaʻi (binecuvântare)”.

Actorul Dwayne Johnson s-a căsătorit cu iubita lui, Lauren Hashian

Într-una dintre imagini, cuplul se ține de mână în timp ce Lauren își flutură buchetul în aer. În alta, cuplul este surprins sărutându-se.

Lauren (34 de ani) a purtat o rochie din dantelă cu un decolteu generos și o trenă transparentă. Și-a coafat părul în bucle lejere și a purtat un voal înflorat transparent.

Actorul a purtat o cămașă albă puțin transparentă și o pereche de pantaloni off-white. Prietenii cuplului s-au înghesuit în căsuța de comentarii pentru a-i felicita.

Comediantul și actorul Kevin Hart a comentat „Felicitări, bărbate!”, alături de mai multe emoticoane.

Soțul modelului Gisele Bündchen, sportivul Tom Brady a scris „Felicitări!”, alături de patru emoji inimioare.

Producătorul muzical și managerul Scooter Braun a scris „Felicitări!!!”, alături de un emoji cu șampanie.

Deși atât apropiații, cât și fanii cuplului se așteptau la o nuntă, nimeni n-ar fi bănuit că cei doi își vor lega destinele în secret în Hawaii.

Dwayne (47 de ani) și Lauren s-au cunoscut în 2006 în timp ce actorul filma producția The Game Plan. Relația lor a început un an mai târziu, în 2007, după despărțirea actorului de fosta lui soție, Dany Garcia, care-i era și partener de afaceri.

Dwayne și Lauren au doi copii, două fiice, Jasmine (4 ani) și Tiana (1 an). Actorul mai are o fiică, Simone, în vârstă de 18 ani, din mariajul cu fosta soție, mariaj care a durat 10 ani (1997-2007).

Dwayne a declarat în repetate rânduri că el și iubita lui plănuiesc să se căsătorească însă, având copii, au tot amânat evenimentul.

„Mama nu vrea fotografii în rochie de mireasă însărcinată”, a declarat actorul pentru Entertainment Tonight în aprilie 2018, scrie PopCulture.

Foto: Instagram

Citește și: 

Allison Holker și Stephen „tWitch” Boss așteaptă al doilea copil al cuplului și al treilea pentru dansatoare. Au dezvăluit sexul bebelușului

Cum arată astăzi Whoopi Goldberg? Actrița a avut probleme grave de sănătate: „Sunt norocoasă că astăzi sunt în viață”

Ashley Graham este însărcinată! A făcut anunțul în ziua aniversării a nouă ani de căsnicie cu soțul ei, regizorul Justin Ervin

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete